Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prin anticariate:
Străini în câmpie de Simona Vasilache

Personajele din Iarna bărbaţilor (Editura pentru Literatură, 1965), debutul în proză al lui Ştefan Bănulescu, sunt fie dezrădăcinaţi, ori inşi pe care comunitatea îi refuză, sau oameni care nu se trag dintr-un neam ca toţi oamenii.
Titlul volumului de povestiri trimite la o camaraderie de campanie, şi pare să fie aşa, între cei care se strâng să spună sau să asculte poveşti, dar e doar unul din mirajele câmpiei. În afară de Condrat, cel care umblă, însoţit de un popă beteag, cu darul vorbitului meşteşugit în somn, după o palmă de pământ unde să-şi îngroape copilul, în delta potopită de ape, mai toţi nu ştiu ce vor, deşi un dor imprecis îi mână să caute şi să povestească. Miron, străin de locuri şi de alegerile chibzuite pe care orice gospodar trebuie să le facă în viaţă, caută dropia, o fată pe care n-a peţit-o la timp şi care s-a dus, mai mult capturată decât măritată, după unul mai venetic decât el, din ciudatul neam al lui Dănilă, despre care se spun multe. Răscolit de un cântec lăutăresc – toate povestirile au o muzică a lor, şuierat de ape sau de ierburi înalte şi pârjolite, blestem sau descântec purtate pe vânt – Miron o ia pe urma fetei, dispărută fără semne. Nu găseşte decât bănuieli de lucruri necurate, dar nu zăreşte dropia. Întors în sat după mulţi ani, participă la un soi de vânătoare colectivă, prin arşiţa dătătoare de iluzii, de pasăre fantastică, scumpă la vedere. Este, însă, un fantastic căruia oamenii Bărăganului îi dau târcoale cu naturaleţe, fără spaime, doar cu un soi de precauţie ritualizată, călăuzită de semne, pe poteci bătătorite din bătrâni. Un fantastic care pe ei nu-i scoate din ale lor, însă are, asupra cititorilor, efectul otrăvurilor dulci. De surpriză pe care nu apuci s-o digeri, într-atât de lent-cinematografic îţi trage Bănulescu realitatea de sub picioare. Ca în antologica scenă a sosirii mistreţilor (blânzi), din care Vica, stricata izgonită, poate pe nedrept, din sat, din răzbunarea unui bărbat, şi care caută un colţ de pământ neinundat unde să-nchidă ochii, o anunţă ca pe o catastrofă, în vreme de Condrat şi ceilalţi fârtaţi o primesc ca pe o revedere cu vechi prieteni: „Condrat strigă, arătând spre mistreţi: – Uite-l, mă, pe Vasile! Mistreţul ăla bătrân şi chior pe care l-am întâlnit acum zece ani la plaurul de la ghiolul Matiţa. Îi dădeam să mănânce boabe de porumb din palmă. Sărea în sus de bucurie când simţea oameni pe-aproape. El e, mă, că-i lipseşte şi un colţ! Vasile, ce mai faci, mă Vasile? Să trăieşti, mă, chiorule, mă!”. Cu o secvenţă înainte, barca precară în care Condrat şi nevastă-sa, Fenia, purtau sicriul copilului mort, dimpreună cu diaconul Ichim, cel neînţeles de barbarii din deltă, trăia apocalipsa pe ape. Gheţurile topite veneau dintr-o parte, lapoviţa bătea încă din partea cealaltă. Unde mergeau, cu lăutarii după ei, ca paradoxală ră- bufnire a vieţii în moarte, nu găseau decât nisip înmuiat de ape, morminte surpate. Nereuşita se stinge, dintr-o dată, în această întâlnire cu mistreţii, semn al ciclurilor care se reiau, al familiarului care învinge stihia. Oamenii ştiu, la marginea lumii, şi de rău, şi de bine. Şi de speranţă.
Prozele de război, strânse şi ele în volum, diferă doar ca pretext de Mistreţii erau blânzi şi de Dropia. Aceeaşi lume magică, în care se risipeşte moştenirea unor strămoşi legendari, ca Milionarul, aceleaşi cântece de câmpie, aceleaşi mize vagi, regimente care dispar şi oraşe care nu apar, în mijlocul pustei atotstăpânitoare. În fine, cântecele care completează volumul, adăugate lui abia în 1979, la a patra ediţie, rezumă şi prelungesc, în acelaşi timp, suflul simbolic al prozelor. Dansând, cu o graţie barbară, pe poteca dintre absurd şi bogăţie de înţelesuri, dintre vorbe în dodii, simplitate ţărănească şi extremă sofisticare. De citit şi de tălmăcit din primăvară până-n iarnă.
Fac, în final, precizarea că Iarna bărbaţilor s-a republicat de curând în colecţia „Biblioteca pentru toţi”, distribuită împreună cu Jurnalul Naţional, cu o consistentă prefaţă semnată de Gabriel Dimisianu şi cu referinţe critice selectate de Bianca Burţa-Cernat. Întregind, astfel, profilul unui autor ce nu se cuvine uitat.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara