Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
Struţocămila de Rodica Zafiu


O inacceptabilă absenţă în dicţionarul general cel mai important al limbii române – DEX, ediţia a II-a, 1996 – este cea a cuvîntului struţocămilă. Este evident că se impunea cuprinderea în dicţionar a unui termen cu semnificaţie culturală (provenind din Istoria ieroglifică a lui Cantemir), intrat în uzul actual cu un sens bine precizat, dar nu transparent; căruia este deci de presupus că o serie de vorbitori ar simţi nevoia să-i caute definiţia. În dicţionarul academic – DLR, tomul X, Litera S, partea a 5-a, 1994 – forma struţocămilă e înregistrată, dar ca simplă variantă a substantivului stratocamil. Stratocamilul sau stratocamila – variante care atestă filiera slavonă de pătrundere în română a termenului grecesc pentru struţ (strouthokamelos) - sînt ilustrate cu citate din secolul al XVII-lea. Despre pasăre se vorbea în Fiziolog şi în diverse florilegii ale vremii – „Stratocamilul iaste pasăre mare şi când oao oul, îl lasă în apă” (Floarea Darurilor, 1680). Denumirea ştiinţifică latină, preluată din greceşte, a struţului este chiar Struthio camelus; ea circula deja în latina medievală. S-a arătat de altfel că în Istoria sa Cantemir dezvoltă o figură etimologică, pornind de la nume pentru a reinterpreta realitatea (căci numele e „făclia şi lumina a fiinţii lucrurilor”). Numele compus este interpretat ca dovadă a unei realităţi hibride: Strutocamila e „himera jiganiilor, irmafroditul pasirilor”, „pasirea dobitocită şi vita păsărită”, identificată cu Mihai Racoviţă, moldo-muntean din raţiuni politice. De fapt, la Cantemir apare doar forma Strutocamilă, alternînd cu cea de Cămilă (conform cheii, diferenţa pare a marca ipostaza de domnitor susţinut de munteni, faţă de cea de simplu boier moldovean). Textului lui Cantemir îi revine meritul de a sta la baza sensului nou, fixat ulterior de comentarii şi de uz; în limba de astăzi, struţocămila ar putea fi definită ca „alcătuire hibridă, din două elemente incompatibile”. Forma actuală nu-i aparţine, totuşi, lui Cantemir: strutocamila devine struţocămilă doar la comentatori. În ciuda precizărilor repetate ale unor filologi (a se vedea, recent, explicaţiile lui Andrei Cornea din Cuvintelnic fără frontiere), mulţi cititori şi comentatori au luat figura etimologică a lui Cantemir drept o creaţie lexicală personală, invenţie pură a unei fiinţe fantastice, hibride. Chiar în notele ediţiei din 1973 (Istoria ieroglifică, Editura Academiei), se vorbeşte de „Struţocămilă care era şi struţ şi cămilă, o minune a naturii” (p. 305).

Citită de puţini, Istoria lui Cantemir e totuşi evocată obligatoriu în şcoală, şi chiar din rezumatele cele mai grăbite e rar să lipsească Struţocămila; cuvîntul s-a răspîndit, cel puţin în registrul standard, mediu-cult, unde s-a transformat în emblemă a hibridului, în sinonim mai pitoresc, atenuat şi mai curând comic al lui monstruozitate. În publicistica actuală şi în mesajele din Internet, termenul apare destul de des apare ca o metaforă adaptabilă contextual la cele mai diverse situaţii: “Politica şi învăţământul au născut o struţocămilă” (vlg.sisnet.ro nr. 3948, 2002); “social-liberalism (o struţocămilă care încearcă să concureze recenta deplasare spre liberalism a social-democraţiei europene)” (meuro.ong.ro); “Simulatorul după care aţi clonat această struţocamilă (...) are oare aceleaşi buguri?” (mbi.com) etc. Uneori termenul e introdus de marca analogiei imperfecte - un fel de: “un fel de struţocamilă, rezultată din încrucişarea unor termeni bancari cu unii specifici fondurilor de acumulare” (daciaclub.ro); “era prea mişto maşina, avea bot asemănător cu Laguna 2 şi spate de Megane sedan 2, adică un fel de struţocămilă” (ib.). Cuvîntul primeşte adesea (direct sau prin intermediar sintactic) atributele compuse care indică dubla natură a obiectului sau faptului desemnat: “o struţocămilă cultural-ideologică” (observatorcultural.ro), „«struţocămila» economico-muzicală” (cotidianul.ro/2000), “Struţocămila autorităţii raţional-charismatice” (universitateamedia. ro /cercetare). Poate deveni chiar epitet peiorativ, apt să intre în construcţii specifice de tipul „prostul de Ion”: „struţocămila de contract colectiv de muncă” (groups.yahoo.com).

Oricum, termenul nu s-a clişeizat total, fiind încă simţit ca o metaforă, pe care dezvoltări imagistice o pot supralicita. Apar astfel struţocămila şchioapă (fiinţă de două ori imperfectă): „Deci, pe minunatele noastre meleaguri mioritice s-a mai născut o minunată struţocămilă şchioapă” (forum Ciberplai, 19.11.2003), sau, într-un bizar text de horoscop, turma de struţocămile: “Ocoliţi ştiinţific disputele pe teme financiare şi morale că la un loc se adună de o turmă de struţocămile, de nu aveţi grajduri” (vlg.sisnet.ro, nr. 3682, 2001). Predilecţia discursului publicistic actual pentru stilul ironic şi mai ales pentru tema haosului naţional îi asigură struţocămilei o bună circulaţie mediatică.