Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi:
Studii de Ovidiu Papadima de Teodor Vârgolici


Cu prilejul Centenarului naşterii lui Ovidiu Papadima, un eminent discipol al său, istoricul literar I. Oprişan, a readus în circulaţie trei din fundamentalele lucrări ale marelui nostru cărturar, însoţindu-le de substanţiale prefeţe, la Editura Saeculum I.O. Prima este o extrem de interesantă sinteză analitică şi comparată privitoare la Anton Pann, "Cântecele de lume" şi folclorul Bucureştilor. Pornind de la fermecătoarea Povestea vorbei, subintitulată De la lume adunate şi iarăşi la lume date, Ovidiu Papadima argumenta că Anton Pann a fost, în esenţă, un scriitor cu un profil cu totul aparte. în afară de poeziile originale, întreaga operă lăsată de "finul Pepelei", cum l-a denumit Eminescu în Epigonii, are un caracter cvasifolcloric, în sensul că îşi extrage materialul poetic din acele nenumărate manuscrise cu texte lirice care circulau la noi încă din secolul al XVII-lea. Continuând cercetările întreprinse anterior în această direcţie, îndeosebi de M. Gaster, Ovidiu Papadima a stabilit noi coordonate în discutarea operei lui Anton Pann, a explorat zone istorico-literare rămase până atunci în afara atenţiei, a adus puncte de vedere inedite, interesante, precum şi o serie de concluzii ştiinţifice riguros fundamentate. Preocuparea dominantă a lui Ovidiu Papadima a fost aceea de a descoperi izvoarele literare ale cântecelor de lume din culegerea lirică a lui Anton Pann intitulată Spitalul amorului sau cântătorul dorului, relevând că acele "cântece de lume", care erau specifice vieţii sociale din Bucureşti la începutul secolului al XIX-lea, erau, în fond, în marea lor majoritate, producţii lirice ale unor poeţi cunoscuţi în epocă, devenite însă cvasifolclorice prin difuzarea lor muzicală de către lăutarii preţuiţi în acea vreme. Printr-o migăloasă şi atentă confruntare a izvoarelor originale cu textele lirice din Spitalul amorului, Ovidiu Papadima a demonstrat că Anton Pann a cules şi a transmis aceste texte fie de la cei care le colportau oral, fie din numeroasele manuscrise care circulau atunci, neinteresându-l cui aparţineau, la origine. Ovidiu Papadima a precizat cu claritate că aceste "cântece de lume" transcrise de Anton Pann în Spitalul amorului nu erau altceva decât poezii lirice mult transformate aparţinând celor patru poeţi Văcăreşti, lui Costache Conachi, Barbu Paris Mumuleanu, Ion Eliade Rădulescu, Vasile Cârlova, Gh. Asachi, Cezar Bolliac, C.O. Aricescu, V. Alecsandri, O. Bolintineanu, Grigore Alexandrescu, C.A. Rosetti şi alţii.

Analizând semnificaţia majoră a unei alte exegeze a lui Ovidiu Papadima, intitulată O viziune românească a lumii, I. Oprişan relevă că "seninătatea, blândeţea, umanismul, înalta spiritualitate, prin care cultura arhaică românească se apropie de clasicismul marilor culturii", reprezintă în viziunea lui Ovidiu Papadima "rezultatul sintezei structurale cu creştinismul, în speţă cu ortodoxia". Esenţa creştină a viziunii româneşti, argumentează Ovidiu Papadima, nu a fost imprimată într-un secol tardiv al existenţei poporului nostru, ci s-a plămădit o dată cu etnogeneza sa, pentru că noi, românii, ne-am născut creştini. Acesta face ca, spre deosebire de alte popoare vecine, de religie creştină-ortodoxă, poporul român să aibă o viziune asupra lumii cu pregnante nuanţe originale, proprii. Din consubstanţialitatea organică a folclorului românesc rezultă adevărul axiomatic că "lumea aceasta e întru totul faptul sfânt al mâinilor lui Dumnezeu. Veghea milostivă a Celui de Sus este, fără odihnă, înclinată peste zbuciumul de fiecare clipă al firii. Binele, ca şi răul, coboară peste rânduielile universului după semnul mâinii sfinte a lui Dumnezeu." Plastica viziunii folclorice atestă o necesitate aproape absolută de concret. Abstracţia se materializează, materia se ridică mereu către luminile astrale ale transcendenţei. Din această perspectivă, Ovidiu Papadima analizează coordonatele specifice etnosului românesc. în primul rând, viziunea cosmică pe care o statorniceşte folclorul e unul din marile puncte de sprijin ale funcţiunii sale metafizice, în întregul cosmos recunoscându-se prezenţa lui Dumnezeu, imaginea românească a raiului şi iadului corespunde spiritului creştin, în general, dar, precizează Ovidiu Papadima, "pentru români înseamnă, însă, mai întâi de toate, lumea cealaltă, adică o lume concretă, o lume ce poate fi văzută şi chiar pipăită, deşi e pe alt tărâm, pe unde omul numai cu gândul poate ajunge."

A treia ediţie pe care I. Oprişan ne-a oferit-o acum, se intitulează Ghicitoarea. Formele ei de artă. Este o amplă secţiune din volumul Literatura populară română, la care I. Oprişan a adăugat o antologie la ghicitori realizată pe teren de el însuşi, cu scopul de "a pune la îndemâna celor interesaţi, pe lângă expozeul teoretic al profesorului Ovidiu Papadima, şi un corpus larg în care să verifice afirmaţiile din studiu şi să-şi consolideze sau să dezvolte pe cont propriu sugestiile oferite de el."