Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
Suferinţă şi pedeapsă de Rodica Zafiu


Discuţiile din ultimele două săptămâni, legate de diplomele produse de "Universitatea Spiru Haret" la forme de învăţământ neautorizate, au scos la lumină destule situaţii aberante, total îndepărtate de ceea ce presupune cu adevărat învăţământul, pe orice treaptă. Faptele sunt grave în sine şi prin consecinţe, pentru că ele riscă să conducă la compromiterea ideii de învăţământ şi la devalorizarea tuturor diplomelor: din păcate, când un sistem permite simularea studiilor universitare într-o verigă a sa, se pune la îndoială credibilitatea întregului. Un sistem de învăţământ are efecte îndelungate în timp şi e bazat pe prestigiu, nu pe logica comercială a profitului; vocile alarmate nu reprezintă concurenţa invidioasă, ci reacţia firească a unei bresle care îşi apără standardele şi legitimitatea.

Acestea fiind spuse, cred că, dincolo de gravitatea situaţiei, sunt instructive sutele de comentarii apărute în aceste zile pe internet. În spaţiul public, instituţia în culpă a produs un discurs juridic prin care s-a apărat, interpretând formulări, invocând raportul dintre mai multe reglementări etc. Discursul de apărare al unor foşti şi actuali studenţi a atins însă alte chestiuni, mai serioase şi mai interesante. Dar tocmai acest discurs are câteva constante semnificative şi îngrijorătoare, care spun multe despre atitudinile şi mentalităţile actuale. Aşa cum era de aşteptat, cei acuzaţi (că au căutat calea uşoară, că au dorit doar o diplomă etc.) îşi găsesc autojustificarea în viziunea negativă asupra lumii ("toţi fură", "la alţii e şi mai rău"). Unei lumi prezentate ca definitiv corupte, i se opune obiectivitatea "tehnicii moderne": "calculatoru de la Spiru nu cere mită" (realitatea.net). În plus, se aduce ca argument decisiv mărturia personală a efortului depus. Iar în acest argument se întrevede o imagine îngrijorătoare asupra învăţăturii: şcoala e prin definiţie grea, distruge sănătatea şi tulbură minţile.

Într-o frapantă diferenţă faţa de limba de lemn corporatistă, a interviurilor de angajare, în care optimismul este obligatoriu, în care nu există dificultăţi, totul fiind "provocare" şi "autodepăşire", tonul discuţiilor despre învăţământ e unul de lamentaţie şi obidă. Dezbaterile on-line par să conţină un permanent ecou din vorbele babei evocate exact acum 70 de ani ("Tot mai înveţi, maică?", în Jurnalul literar, I, 26, 1939) de G. Călinescu: "Greu şi cu dumneavoastră până isprăviţi cartea. O să dai examenele şi ai să scapi de ponos". Agitaţia politică creată în jurul acestei teme a avut la bază, cel puţin în primul moment, aceeaşi viziune tradiţională asupra învăţăturii: grija ca studenţii "să nu sufere" presupunea efectul inevitabil dureros al studiului şi al examenelor.

Un corpus extins, alcătuit din sute de comentarii postate între 10 iulie şi 25 iulie pe site-ul HotNews, ne oferă suficiente mostre din modul de reprezentare a studiilor în imaginarul colectiv actual (pentru uşurinţa lecturii, am corectat tacit erorile sau neglijenţele de ortografie şi punctuaţie din mesaje). Învăţatul are efecte fiziologice: "eu mi-am rupt oasele la o universitate", "am învăţat de mi-au ieşit ochii din cap"; "pt licenţă am învăţat de mi-au sărit capacele..." - şi e nociv pentru sănătate: "eu am învăţat o grămadă (...), mi-am tocit nervii şi sănătatea". Studenţii sunt marcaţi de povara învăţăturii şi de cantitatea eforturilor depuse: "învăţăm pe rupte ca să luăm examenele", "să ştiţi că se învaţă pe rupte la ID" "trebuie să înveţi o grămadă", "lumea chiar se stresa să înveţe"; "Eu am învăţat ca un nebun"; "La USH se obţine o notă cu sudoarea frunţii" etc. Timpul petrecut cu învăţatul e prezentat hiperbolic, ca o perioadă de chin şi uzură: "Cunosc persoane care au tocit pe brânci"; "Degeaba îmi tocesc eu coatele pe băncile facultăţii şi învăţ, că tot nu sunt corecţi profesorii de la stat" etc.

În acelaşi timp, discuţiile on-line arată cât este de răspândită în continuare, chiar printre cei mai tineri, reprezentarea învăţării ca memorare. Ca şi în cazul mai vechii discuţii despre nocivitatea publicării pe internet a subiectelor de bacalaureat, opinia publică majoritară pare să considere că învăţarea pe de rost a unor rezolvări e, în sine, meritorie şi suficientă: "Dar gân­diţi-vă, chiar şi cel... Ťcare nu ştie să facă acordul între subiect şi predicatť trebuie să înveţe, măcar cuvânt cu cuvânt, răspunsurile". Examinarea prin teste-grilă, postate din vreme pe site-ul facultăţii, nu e considerată, de mulţi, un simulacru de evaluare, ci o formă serioasă şi obiectivă: "Când se afişau grilele, erau fffffffffffffffff grele, dificil de rezolvat, ne plimbau prin toată materia"; "Pentru un 7 sau 8 trebuie să stăpâneşti materia, mai ales la unele materii care au completări şi unde, dacă ai greşit o literă sau un semn de punctuaţie, ţi se anulează răspunsul - fapt care nu cred că se întâmplă la stat -!"; "Grilele cu cuvinte de completat sunt extrem de dificile, căci nu se pot folosi alte cuvinte sinonime, deci trebuie să cunoşti fffff bine materia!". Din păcate, în hăţişul discuţiilor actuale, tocmai criteriile de bază sunt ignorate: se presupune că toată lumea ştie ce înseamnă a învăţa.