Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

sunetul cartilor:
Tablouri dintr-o expoziţie de Marina Constantinescu

Merg mult cu trenul. Prin ţărişoară, se înţelege. De regulă, trenurile sînt acceleratele de odinioară. Ce s-a schimbat? Cred că doar preţul biletelor. Scumpe. Şi, într-o bună măsură, amabilitatea conductorilor.
Mulţi sînt extrem de politicoşi, joviali, îşi cer scuze pentru că e prea frig sau prea cald în compartiment, extreme „fatale”, imposibil de reglat, pentru că nu îţi poţi cumpăra de nicăieri nici măcar o sticlă cu apă, pentru că anumiţi pasageri îşi urlă vieţile intime la mobil ore în şir şi pentru că, în general, un drum de cîteva sute de kilometri îţi mănîncă o zi din viaţă în secolul 21. Din păcate, nu prea pot să citesc în trenurile noastre. Bîţîială teribilă. Fac tot felul de exerciţii în cap, mă uit la cei din jur, fabulos!, privesc pe geam. Fiecare anotimp cu lumina lui, cu prezenţe sau cu absenţe de pe cîmpuri, căsuţe mititele, gospodării îngrijite sau vraişte, linii calde, blînde, dealuri armonioase, munţi ameninţători. Sau nu. Aş putea să spun cu precizie pe unde sînt, în ce zonă. Blocurile înspăimîntătoare de pe la marginile orăşelelor, sordide, insalubre, ireale, cu termopane, bineînţeles, şi cu aparate de aer condiţionat cocoţate pe faţade adăpostesc vieţi ale contemporanilor mei. În parcările aferente, maşini aiuritoare, de firmele firmelor se iau la un fel de întrecere. Doamne, Dumnezeule!...
Nu sînt în pas cu tehnica. Nu am telefon şmecher, laptop fein, tabletă tare. O amică mi-a făcut cadou un CD player, cel mai bun obiect pentru călătoriile mele! În ultima secundă, mi-am pus în geantă A cup of tea. Povestirile lui Katherine Mansfield. Un audio book de la Humanitas, scos în 2013. De ce? Poate pentru că nu am vă- zut-o de mult pe Mariana Mihuţ. Şi poate pentru că mi-e tare dor de Antoaneta Ralian, de soţul domniei sale, un gentlemen cu un farmec irezistibil, de amintirile de la Cumpătu sau de la mare, de rîsul ei cuceritor, poate pentru că abia am răsfoit cartea lui Radu Paraschivescu cu şi despre ea, una dintre cele mai seducătoare figuri ale timpurilor noastre, nu doar o traducătoare cu har, ci şi o femeie cu mister. Patru femei într-un tren accelerat din România, în anul de graţie 2015. Katherine Mansfield, Antoaneta Ralian, Mariana Mihuţ şi cu mine. Straşnic. Dublă călătorie. Pe drumurile de azi, pe aripi de ieri. Musca, A cup of tea, Marriage à la mode. Povestirile acestea sînt ca un carusel cu imagini plimbătoare, cu ipostaze fel şi fel din lumea femeii. Femeia blîndă, casnică, senzuală, bibelou, temătoare. Şi trei povestiri citite de actriţa Mariana Mihuţ, în traducerea „doamnei” Antoaneta Ralian. Aşa începe lectura. Cu un uşor accent pe „doamna” Antoaneta Ralian. Am zîmbit. Vreo oră şi ceva. Cît a durat discul. Tonurile şi pastelurile din scrisul acestei autoare, detaliile infinite din mici descrieri, tuşele unei ironii fine, fine, parfumul cuvintelor şi cel revărsat în tablouri miniaturale, toate, toate şi încă infinit de multe altele în „ vocile” Marianei Mihuţ. Mici capodopere ale unei scriitoare mari. S-a prăpădit în 1923, la treizeci şi patru de ani. A fost prietenă cu Virginia Woolf şi cu D.H. Lawrence. Povestirile i-au fost publicate postum şi tot „după” a venit şi faima. O ascult pe Mariana Mihuţ. Şi voluptatea ei de a se juca cu forţele cuvîntului.
Cînd am crezut că s-a terminat... vocea doamnei Ralian. O postfaţă audio consistentă şi complet surprinzătoare! O idee genială!
Strîng în grabă micul calabalîc. Trebuie să cobor. Conductorul mă întreabă discret. „De ce aţi zîmbit tot drumul?”. „De asta”, şi i-am oferit CD-ul. „Beţi o cană de ceai şi gîndiţi-vă tandru la orice femeie poftiţi!”

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara