Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronică Literară:
Tineri poeţi de Nicolae Manolescu

La Editura Cartea Românească au apărut în 2016 trei plachete de poezie datorate unor tineri poeţi, dintre care un debutant, deşi este cel mai în vârstă.

E vorba de George State, câştigător al Concursului de Debut, ediţa 2015, pentru Crux. Poet instruit şi talentat, George State s-a ocupat până în prezent cu traduceri din germană. Este editorul Operei poetice a lui Paul Celan, din care a publicat recent la Polirom un prim-volum. Scrie o poezie, aş zice, pură, mai degrabă în spirit modernist decât postmodernist, care mă duce cu gândul la reînvierea întru natură a ultimului Blaga („SĂ FIE SIMPLU. Să/Înflorească iarăşi/Verbina. Nedureros/Să rămână, irepetabil,/Ce-i viu. Din nou/Inocentă, absurdă/Închipuirea”), la William Carlos Williams, americanul care le-a insuflat şaizeciştilor interesul pentru notaţia lapidară („Frigul/În casa/Bunicii pustiul/A lăsat numai/Urma în/Urna numelui/Tău doar ce-/Nuşa”) la Ion Barbu („CE BAN ce-opalescentă/Florească mănăstirească/Trinitate – iertatei/ Fi-vor toate-aceluia/ş...ţ/Nu doar în inimă/Avut – ce nouă/Lege a putut transfigura/Precum în sânge vinul/În neprihănit un fur/O crimă-n altceva/Un joc secund/Mai pur”) sau, în fine, la dexteritatea de a apăsa pe toate clapele vocabularului, recurgând la jocuri savante de cuvinte, în mai multe limbi, ca şi la omonimii şi paronimii, rostind versul şi cuvântul pe silabe, precum maestrul incontestabil al acestui fel de a „silui” limba poetică, Şerban Foarţă („CU MOARTEA pe/Viaţă călcând/Deschizând o/Bortă-n burtă - /Spre ceruri/O uşă o nişă o/Nuşă”). Din această telegrafie fără fir liric uneori nu lipseşte fiorul religios, mai curând inversat, nici o graţie degradată:

PE TINE TE MĂRESC
Piatră-nflorită povară
Crin împietrit îndurat
Îndurate –ndurare
Îndurerare ne dă
Tuturor scârbiţilor scârbă
Celor suferinzi suferinţă
Morţilor moarte
Aliluia aliluia aliluia
Slavă ţie pieire
Putrezire trezire

Poezia lui George State mi se pare mai puţin un început, fiind ea pe deplin matură, cât un capăt de drum. Nu-mi dau seama ce va scrie poetul de aici încolo. Nu-mi rămâne decât să am puţintică răbdare.

Nu suficient de consistentă liric este poezia de debut a Alinei Purcaru (Rezistenţă), coautoare a romanului Rubik de la Polirom, în urmă cu aproape un deceniu. Ea se caracterizează printr-o anumită facondă şi prin vorbe-vorbe care nu încheagă totdeauna un sens poetic. O poezie de atmosferă, cutreierată de amintiri mai mult sau mai puţin copilăreşti şi, în orice caz, şcolăreşti, ludice câteodată în livrescul lor („hai mai bine să luăm o carte./hai mai bine s-o mâncăm.//- fetiţele care se joacă cu lupii nu mănâncă prăjitură/ - fetiţele care mănâncă hârtie nu mai pot să vadă lupii.”). La treizeci şi ceva de ani, Alina Purcaru se alintă, nu fără graţie, jucându-se de-a Fetiţele de altădată:

să ne luăm de mână,
să ne vadă ţopăind ca la ieşirea de la grădi,
cu o bucată de ceva dulce şi pudrat în buzunar.
o să muşcăm împreună din sendvişul ăsta
rece
şi, momentan,
o să ne potolim.

tu n-o să-ţi mai ascunzi sticluţele cu ojă,
eu n-o să-ţi mai mănânc crema de faţă cu miros de fragi,
o să numărăm împreună calorii, în gând şi la telefon...

Când se copilăreşte, poeta o face frumos.

Foarte în spiritul unei bune părţi din poezia douămiistă este Alex Văsieş în Instalaţia. O poezie minimalistă şi prozaică, fără însă zvâc liric:

Vineri seara ieşeam cu prietenul meu
să ne plimbăm către liceul agricol, în
capătul întunecat al oraşului. Mâncam
la un fast-food în gară până când soarele
intra la apus. Maşinile reflectau o lumină
purpurie, ca scoicile înainte să fie luxate.
N-aveam telefoane şi nimeni nu ştia nimic
de noi. Despre pelicula nimbată a serii
care ne proteja. Un pet negru sau verde ne
mai dădea puţină viaţă ca să ajungem
acasă. Le vorbeam părinţilor în cuvinte
luate unul de la celălalt.

Ş.a.m.d. Suntem într-o ficţiune cu adolescenţi americani, un pic dezabuzaţi, un pic idealişti, ca, de exemplu, aceia din romanele Donei Tartt („Nu am de ce să mă odihnesc, nu am muncit nici o zi din viaţă/mă gândesc neîncetat la bani şi ce e de făcut cu ei”). Cu vulgarităţile de rigoare, masculinitatea obligă, amintirile, mai curând prozaice decât poetice, ale lui Alex Văsieş reprezintă pandantul băieţesc al celor despre fetiţe ale Alinei Purcaru.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara