Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Târâş-grăpiş de Rodica Zafiu

Cuvintele vechi sau populare care nu se mai păstrează decât în expresii, locuţiuni sau compuse şi cărora vorbitorii nu le mai recunosc forma şi sensul, nelegându-le de vreo familie lexicală, sunt adesea modificate, prin asociere cu alte cuvinte, mai cunoscute.
E surprinzător de frecventă azi forma târâş-grăbiş, pe care am descoperit-o în paginile multor ziare şi în comentarii depozitate pe internet: „Târăş, grăbiş, spre Sărbătorile Crăciunului” (Jurnalul Naţional, 14 decembrie 2005); „Târăş, grăbiş cu fundul pe şosea! Noua modalitate de transport în România” (stirileprotv.ro, 12 septembrie 2009); „Şcolile doljene târăş-grăbiş prin Europa” (ziare.com).
Explicaţia deformării nu pare a fi o simplă confuzie fonetică – oscilaţia între o consoană surdă şi una sonoră (p şi b) – sau o eroare de ortografie, ci cunoscutul fenomen al „etimologiei populare”, constând în remotivarea unui cuvânt (devenit netransparent) prin asociere cu un altul care îi este, întâmplător, asemănător. Adverbul grăpiş nu mai e folosit în vorbirea curentă, iar legătura sa etimologică cu grapă, indicată de dicţionare, nu-l ajută să supravieţuiască. Varianta grăbiş pare justificată de legătura cu termenul grabă.
Apropierea lui grăpiş de grabă e dovedită de unele asociaţii de idei şi argumente din texte contemporane: „Practic, asistăm la un simulacru de reformă realizată «târâş-grăbiş», ale cărei părţi pozitive nu pot fi ignorate, însă care pe ansamblu are menirea de a distruge şi lucrurile bune care mai existau. (...) Nefiind nici o surpriză că graba strică treaba!” (proatitudine.ro). Inevitabil, noua motivare lexicaletimologică schimbă sensul compusului: de la ideea de deplasare dificilă, chinuitoare – şi implicit lentă – se trece pe nesimţite la acuzaţia de superficialitate şi grabă. Nu e o schimbare minoră, pentru că produce riscuri de confuzie şi de contradicţie: între târâre (primul element, cât se poate de transparent, al compusului) şi presupusa grabă legătura nu e tocmai firească. Sensul general al adverbului este desigur negativ, marcat de o atitudine ironică: „Târâş-grăbiş, PSD şi Geoană se vor mai suporta încă un an” (voxpublica.realitatea.net); „Singura locomotivă de mare tracţiune, care mai funcţionează în acest moment, remorcând târâş- grăbiş economiile europene, este Germania” (Ziua de Vest, 26.10.2011) etc.
Explicaţia etimologică a lui grăpiş, în dicţionarul Academiei (Dicţionarul limbii române, tomul II, 1934), evocă realităţi agricole care nu ne mai sunt familiare. Grapa, „unealtă de plugărie cu dinţi de lemn sau de fier, cu care se zdrobesc bulgării de pământ de pe brazde, după ce ogorul a fost arat, spre a netezi brazdele şi a acoperi sămânţa aruncată pe ele”, pare să fi fost adesea făcută din mărăcini sau din spini . Nu e greu de înţeles că a trage grapa a devenit o imagine (pe care adverbul derivat a păstrat-o) a deplasării greoaie şi împiedicate. Prima atestare a termenului grăpiş, din Viaţa şi petrecerea sfinţilor (1683) a lui Dosoftei, suprapune scenariului agricol imaginea unei forme de tortură: „Iară el legându-i la caii săi cei de războiu, îi căzniia bătându- i. Că mânând caii, îi trăgea grăpiş pre svinţi de le rumpea carnea şi să-ncrunta pământul de svântul lor sânge”. Valoarea expresivă a compusului târâş-grăpiş, construit pe tiparul frecvent în româna populară al formulelor rimate şi ritmate (talmeş-balmeş, caleavalea, harcea-parcea etc.) se bazează pe un marcat simbolism fonetic, sugerând mişcarea anevoioasă.
Confuzia fonetică şi etimologică actuală are o cale stranie şi enervantă de răspândire în spaţiul internetului: cineva a introdus forma târâş- grăbiş în textul poeziei Zdreanţă a lui Arghezi (în treacăt fie zis, în folclorul de internet poezia e atribuită cu obstinaţie lui G. Coşbuc!): copiat şi reluat în sute de variante, textul circulă cu versul deformat: „Şi, pe brânci, târâş, grăbiş,/ Se strecoară pe furiş”. Nu numai o verificare în ediţii argheziene serioase, dar chiar şi simpla ascultare a textului în rostirea autorului (înregistrarea circulă pe internet) i-ar putea convinge pe cititori că forma autentic argheziană e, aşa cum trebuia să fie, grăpiş.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara