Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi:
Trecutul unui oraş de Eugenia Tudor-Anton

În "Analele Brăilei" din 1929 se poate citi: "Se gândeşte cineva să scrie istoria Brăilei, oraş care din toate punctele de vedere ar merita-o? Să nu se grăbească. Pentrucă astfel de cercetare pretinde întîi găsirea, adunarea şi clasarea materialului..."

Iată că azi s-a încumetat cineva să facă o Istorie modernă a Brăilei, depunând un efort deosebit prin adunarea materialului necesar unei asemenea întreprinderi anevoioase. E vorba de Toader Buculei.

În această carte uimeşte (fără exagerare) bogăţia de informaţii în legătură cu istoria zbuciumată a Brăilei de la "raiaua" turcească la oraşul înfloritor de după eliberarea de sub stăpânirea otomană. Folosind o bibliografie foarte bogată, cercetând cu meticulozitate documente din arhiva oraşului, din monografii ale oraşului, din memoriile unor cercetători, comparând cu scrierile anterioare sau surse din cele mai neaşteptate Buculei urmăreşte cronologic dezvoltarea fostei urbe devenită un oraş prosper, un port şi una dintre aşezările cele mai importante ale României. Autorul raportează întâmplările dramatice ale acestei urbe greu încercate (fiind arsă ori bântuită de ciumă), sărăcită de armata turcească sau devastată de ocupanţii germani (în 1917), raportează, deci, toate acestea la istoria ţării, scoţând în evidenţă trecutul eroic al oraşului de la malul Dunării.

"Brăila este un loc din cele mai vechi timpuri, hotărât românesc" afirma pe drept cuvânt Nicolae Iorga. Brăila exista încă din vremea lui Vlaicu Vodă, iar "drumul Brăilei era cea mai importantă cale comercială cu Transilvania, cu Dunărea şi Marea în Evul Mediu". Brăila era oraş cosmopolit. Aici vieţuiau alături de români, greci, italieni, armeni, bulgari, evrei etc. între anii 1831-1837 Brăila a fost ocârmuită de Ion Slătineanu pe care Nicolae Iorga îl numeşte "ctitorul" oraşului Brăila, iar numeroşi contemporani îl apreciau pentru spiritul său gospodăresc şi acţiunile sale menite a determina dezvoltarea modernă a oraşului.

După înfrîngerea revoluţiei de la 1848 în Moldova, şase dintre revoluţionarii moldoveni au evadat şi au găsit în oraşul Brăila adăpost. Printre evadaţi s-a aflat şi Alexandru Ioan Cuza.

În Brăila există o stradă frumoasă numită Goleşti. Nu ştiam ce legătură există între denumirea acestei străzi şi fraţii Goleşti. Am aflat din cartea lui Toader Buculei că după instalarea guvernului provizoriu, Nicolae Golescu, "ministrul trebilor dinlăuntru" îl învesteşte pe vărul său, Dimitrie Golescu, ca "administrator al Brăilei."

O mare manifestare populară are loc în Brăila la 20 iunie pentru sărbătorirea Constituţiei. Trupele ruseşti retrăgîndu-se, otomanii revin şi ocupă oraşul. Dimitrie Golescu protestează (în "Pruncul Român"), dar este arestat de turci. Este eliberat doar cu condiţia să părăsească ţara. Ca şi Nicolae Bălcescu n-o va mai revedea niciodată.

După formarea statului român sub Alexandru Ioan Cuza oraşul capătă o dezvoltare impresionantă din punct de vedere administrativ, social şi comercial. Un scriitor francez, călătorind în Brăila, scrie în cartea sa La Moldo-Vlahie (1866): "Ibraila este un oraş frumos, bine aşezat, destul de bine pavat, împodobit de construcţii moderne, amintind de oraşele maritime din Apus (...) Dacă am avea un sfat de dat acesta ar fi de a se face din Brăila Capitala Principatelor. Comunicând cu Constantinopolul şi porturile Mediteranei prin Marea Neagră, Bosfor şi drumul de fier dela Constanţa cu Serbia, Ungaria, Viena şi Paris, pe Dunăre şi pe căile ferate austriece, ocu­pînd centrul a două provincii, înzestrată cu un ex­ce­lent port, Brăila ar deveni în scurtă vreme un mare oraş". Demn de reţinut este faptul că transilvănenii, nu doar păstorii din Făgăraş şi din Braşov, au venit la Brăila şi s-au statornicit în satele brăilene. Brăilenii, ajunşi oameni de afaceri prosperi, dar şi ziarişti patrioţi au ajutat din punct de vedere material pe fraţii transilvăneni. în 1963, Al. Papiu Ilarian mulţumeşte brăilenilor pentru cele "cinci stipendii acordate studenţilor din Transilvania, Bucovina, Maramureş şi Macedonia". "Junimea studioasă din toată românimea vă va fi pururea recunoscătoare pentru generoasa subvenţie", iar Nicolae Densuşianu, care primise un asemenea "stipendiu", în scrisoarea de mulţumire către primăria Brăilei, scria că "este surprins de devotamentul Consiliului municipal" şi că "se va putea numi totdeauna un fiu al Brăilei".

Generoşi, brăilenii au ajutat mereu pe fraţii ardeleni, trimiţând bani la Braşov, la Cluj, liceului românesc de la Blaj, unei şcoli din Arad, orfelinatului român din Sibiu etc. Ziarul "Lupta naţională", Societatea Carpaţi şi biblioteca Armencea au ajutat pe refugiaţii din Transilvania.

Erau extraordinare aceste manifestări de solidaritate naţională ale unui oraş cosmopolit, aşa cum era considerată Brăila.

Remarcabile pagini din această carte a lui Toader Buculei evocă un trecut istoric deosebit. Fie că e vorba de participarea brăilenilor la Războiul de Independenţă din 1877, în care au murit 28 de ostaşi brăileni, fie prin fapte de bravură ca aceea a sergentului Vasile Stoica care cu preţul vieţii l-a salvat pe căpitanul Valter Mărăcineanu la Plevna, atestă eroismul acestora. Ofiţeri brăileni, precum Mihail Drăghicescu, căpitanul Virgiliu Hepites, locotenent Ştefan C. Hepites, Mina Minovici, care s-a înrolat la 19 ani voluntar pe front, au luptat la Plevna, la Vidin, la Smârdan şi s-au umplut de glorie.

în oraşul Brăila luaseră fiinţă nenumărate societăţi comerciale, fabrici, spitale, unităţi de învăţămînt, se dezvoltase portul, unul din cele mai mari din ţară, apăruseră bănci, societăţi culturale, teatre etc.

Se spune că Şaliapin nu prea vroia să cânte la Brăila. în cele din urmă a venit, a cântat, iar brăilenii l-au gratulat nu doar cu aplauze, i-au aruncat pe scenă bani de aur.

În anul 1929 Brăila îşi serba eliberarea de sub jugul otoman, dar epopeea sîngeroasă a istoriei oraşului nu putea fi uitată. Căci în timpul ocupaţiei germane (din 1917) oraşul a fost vandalizat. Ocupanţii au luat cupola de aramă a Bisericii Sfîntul Petru, au luat şi clopotele bisericilor pentru a le transforma în arme: rechiziţiile de tot felul, de la cereale la obiecte de uz casnic au lipsit populaţia Brăilei de tot ce însemna obiect de valoare. Administraţia oraşului era obligată să aprovizioneze cu pâine şi carne o întreagă armată, în timp ce populaţia locală se hrănea pe cartele, în care pâinea şi mălaiul erau porţionate straşnic.

Ocupanţii germani instauraseră în oraş o adevărată blocadă, totul trebuia să se supună "ausweisului" nemţesc. Dacă era încălcat, pedepsele mergeau de la amenzi până la deportări.

Au fost însă şi brăileni care s-au opus ocupanţilor, dar care au plătit cu viaţa. Este cazul ofiţerului Alexandru Popovici, comisar al portului care transmitea forţelor române din Galaţi ştiri şi informaţii despre ocupanţi în sticle cărora le dădea drumul pe Dunăre. Prins asupra faptului ofiţerul român a fost arestat, schingiuit şi executat în piaţa publică.

Oraşul cu salcâmi se intitulează un roman al scriitorului brăilean Mihail Sebastian. Pe strada Regală din oraş erau zeci de salcâmi care dădeau umbră şi parfum, iar tinerilor visuri de iubire. După instaurarea guvernului Groza, cel dintâi lucru pe care l-au făcut noii stăpâni ai oraşului a fost să taie salcâmii. Iar strada Regală a rămas goală şi urîtă. Au mai făcut ei şi alte isprăvi după cum aflăm din cartea lui Toader Buculei. Au dărâmat Biserica Sfântul Spiridon aflată în vecinătatea Liceului Teoretic de Fete, la care învăţam. Această biserică deţinea inestimabile vechi cărţi de cult, hrisoave preţioase care, bineînţeles, s-au pierdut.

Între anii 1935-1964 se ridicase în oraş o frumoasă biserică închinată Sfintei Parascheva. în Postul Mare, în aprilie 1964, este dărâmată prin dinamitare.

Am încercat să desprindem, din uriaşul material aflat în cartea lui Toader Buculei, doar câteva dintre aspectele referitoare la mersul istoriei în acest oraş. Este o carte plină de informaţii de tot felul care, pune în lumină evoluţia şi dezvoltarea, căderea şi ridicarea acestui oraş de la umilinţă la libertate şi independenţă.

O carte a cărei elaborare a necesitat o imensă muncă de cercetare şi o răbdare pe măsură. Uneori obositoare, cartea lui Toader Buculei oferă cititorului atent satisfacţia lucrului făcut cu migală, cu pricepere, cu seriozitate.