Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Pesimistei:
Trup şi suflet de Ioana Pârvulescu


Există, în romanele pe care le citim, câte o pagină, fără mare importanţă pentru construcţia întregului, dar care, dintr-un motiv greu de explicat, ne cucereşte definitiv. Şi, aşa cum un copil de câţiva ani poate repeta la nesfârşit un joc sau un gest care îl amuză, fără să se plictisească şi cu acelaşi entuziasm ca la început, spre exasperarea părinţilor, eu, una, aş putea să recitesc oricât de des şi cu aceeaşi bucurie paginile favorite din biblioteca lumii. Una dintre acestea se află în Opiniile unui clovn de Heinrich Böll. Nu e direct legată de povestea clovnului monogam, îndrăgostit şi părăsit de Marie, ci reprezintă doar o mică piruetă gratuită. Tânărul şi nenorocosul clovn are o calitate ieşită din comun, aceea de a simţi mirosurile chiar şi prin telefon. Într-o zi disperată, la fel ca toate cele pe care le trăieşte de când l-a părăsit iubirea vieţii lui, simte nevoia să vorbească puţin cu fratele său, Leo, care a ales viaţa religioasă în locul celei lumeşti şi-l caută la telefon, la Facultatea de Teologie cu regim de mânăstire unde se află. Urmează pagina care-mi place: ,A durat mult până cineva de acolo s-a deranjat să vină la telefon, şi tocmai când începusem să înfierez, potrivit stării mele sufleteşti, lipsa asta bisericească de organizare, şi când tocmai spusesem Ťrahatť, cineva a ridicat receptorul, iar o voce nemaipomenit de răguşită interpelă:

- Alo ?

Am fost dezamăgit. Crezusem că voi auzi o voce blândă de călugăriţă, cu miros de cafea slabă şi prăjitură uscată; în loc de aşa ceva, se prezentă un glas croncănitor de bărbat care mirosea a tutun şi a varză atât de pătrunzător, încât am început să tuşesc.

- Scuzaţi-mă, am spus în sfârşit, aş putea să vorbesc cu studentul în teologie Leo Schnier ?

- Cu cine vorbesc ?

- Schnier, am spus.

Probabil că asta îi depăşea imaginaţia. A tăcut timp îndelungat şi eu am început din nou să tuşesc, m-am stăpânit şi am adăugat.

- Vă spun numele literă cu literă: şcoală, nord, Ida, Emil, Richard.

- Ce-i asta ? A spus el în sfârşit, şi eu am crezut că aud tot atâta disperare în vocea lui câtă simţeam şi eu. Probabil că la telefon era un profesor bătrân, care fumează pipă şi, la repezeală, am strâns câteva cuvinte latineşti şi am spus umil: Sum frater Leonis" (traducere de Petru Forna).

Cum fratele Leo e la masă şi nu poate fi chemat, urmează, între interlocutorii pe care totul pare să-i despartă (vârsta, haina, sensibilitatea şi mai ales credinţa - clovnul fiind ateu) o discuţie despre trup şi suflet, cu rolurile schimbate. Clovnul este cel care apără existenţa sufletului:

, - Treaba e foarte urgentă, am spus eu.

- Moarte? întrebă el.

- Nu, am spus, dar aproape.

- Un accident grav, deci?

- Nu, un accident interior.

- Ah, făcu el şi vocea îi era ceva mai blândă, hemoragie internă?

- Nu, am spus, spirituală. O chestiune pur spirituală.

Probabil că aşa ceva îi era necunoscut, deoarece tăcu într-un fel care te înfiora.

Dumnezeule, continuai, omul e format totuşi din trup şi suflet.

Bombăneala lui părea să exprime îndoială în această privinţă, iar în pauza dintre două fumuri de pipă murmură:

Augustin - Bonaventura - Cusanus - sunteţi pe un drum greşit.

- Sufletul, am spus eu, vă rog comunicaţi-i domnului Schnier că sufletul fratelui său este în primejdie ş...ţ.

- Sufletul, ripostă cu răceală. Frate, primejdie".



Dialogurile despre trup şi suflet şi ,gâlcevile" dintre trup şi suflet sunt obişnuite în literatura lumii. Unul dintre cei care pune problema în datele ei esenţiale este filozoful care-i influenţează pe Augustin-Bonaventura-Cusanus, adică lanţul pasămite greşit de care pomeneşte călugărul lui Böll, şi anume Platon. Este semnificativ că dialogul antic despre înţelepciune, Charmides, începe în palestra, loc destinat dezvoltării armoniei trupeşti, un echivalent al sălilor de gimnastică de astăzi, plin de adolescenţi cu corp încă în formare. Iubitorul de frumuseţe, Socrate, mărturiseşte că atunci când vede tinerii devine asemenea unei panglici de măsurat ,fără semne pe ea", cu alte cuvinte îşi pierde măsura. Şi totuşi, atunci când Critias i-l prezintă pe frumosul Charmides, Socrate, care-i recunoaşte calităţile trupeşti, replică cu măsură: ,Numai de-ar avea un singur lucru, unul mic de tot". Acest lucru mărunt este ,sufletul armonios". Şi, cum tânărul se pregătea, în palestra, să-şi dezbrace trupul, Socrate îşi întreabă interlocutorii: ,De ce să nu-i dezbrăcăm şi privim sufletul, înainte de trup?" Şi începe să dialogheze cu el, să-l iscodească. Mai mult, pentru că pe Charmides îl doare capul, adică o parte a trupului, Socrate se oferă să-l lecuiască cu un descântec învăţat ,de la unul dintre medicii traci ai lui Zalmoxis". Iar principiul medical destăinuit lui Socrate de supusul lui Zalmoxis este că ,toate se trag din suflet, atât cele rele, cât şi cele bune ale trupului şi ale fiinţei noastre întregi". De aceea, dacă vrei, de pildă, să vindeci ochii, nu trebuie să încerci s-o faci fără să vindeci tot capul, iar capul nu trebuie să-l vindeci fără trupul tot, după cum trupul nu poate fi vindecat fără a vindeca sufletul. Aşadar filozoful antic e capabil să vindece o durere de cap vindecând întâi sufletul.

În creştinism principiul legăturii ,medicale" trup-suflet s-a păstrat, cu o modificare: cum sufletul a trecut în grija bisericii, preoţii au luat locul filozofilor. Mulţi medici sunt, până târziu, în secolul al XVII-lea, şi preoţi. Johannes Scheffler, pe numele de poet Angelus Silesius, numit ,Hofmedicus", medic de curte, este unul dintre aceşti vindecători în sutană. El, care trebuie să salveze trupuri, ştie câte ceva despre suflet, căruia, curând, i se va dedica cu totul, renunţând la medicină. În epigramele din Călătorul heruvimic, care n-au scăpat filozofilor din secolele următoare, de la Leibniz şi Schopenhauer la Heidegger şi Derrida, şi nici medicului C.G. Jung, meditează, ca mulţi dintre înaintaşii săi mistici sau laici, asupra legăturii trup-suflet şi asupra locului în care s-ar afla sufletul în trup. La început reface imaginea tradiţională a trupului ca adăpost palpabil al sufletului: ,Sufletu-i un cristal, Domnul e raza lui / Trupu-n care trăieşti - scrinu-n care le pui". În epigrama 150 însă, Unu-n altul (Eins in dem Andern) dă un răspuns mult mai îndrăzneţ: ,Mi-e duhul tot în trup, la fel oriunde vrei: / Şi trupul mi-e în duh, pot spune cu temei."

Pentru cine ştie să vadă, ne spune literatura lumii, sufletul are aşadar aceleaşi atribute ca trupul: poate fi ,dezbrăcat", mis ŕ nu, este sau nu armonios şi bine dezvoltat şi poate să aibă cicatrice, boli, răni extrem de dureroase. Exact ca trupul, este vindecabil şi, lucru chiar mai reconfortant, este vindecător. În acelaşi timp şi trupul, în momente de graţie, poate să preia câteva din atributele sufletului. Ideea o formulează simplu Octavio Paz, în cartea dedicată dragostei: ,La îndrăgostiţi, trupul gândeşte şi sufletul este palpabil". Una dintre cele mai puternice imagini despre stările sufleteşti palpabile este arghezianul ,mi-e sufletul bolnav de râie" care conţine şi implicita neputinţă de a-ţi potoli mâncărimea sufletească. Şi una dintre cele mai poetice e laitmotivul din romanul lui José Saramago, Memorialul mânăstirii, strângerea sufletelor de la muribunzi; ele ies pe gură odată cu ,ultima suflare", seamănă cu un norişor şi, mai multe asemenea suflete închise laolaltă în nişte recipiente, pot ridica un aparat de zbor la cer. Căci unul dintre atributele sufletului a fost socotit dintotdeauna zborul.

După ce omul a găsit alte metode de zburat decât cele sufleteşti, ridicându-şi trupul deasupra norilor în aparate grele, iar dezbrăcarea trupului nu mai trebuie precedată de o dezbrăcare sufletească, literatura, în ton cu realitatea, a început să dezbrace şi ea numai corpul, banal, monoton şi fără complicaţii. Dacă în cărţile şi în viaţa de azi trupul e dezgolit de orice mister, în schimb sufletul, tot mai străin de trup, rămâne încotoşmănat.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara