Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Avanpremieră editorială:
Ultima poveste de dragoste a lui Kafka de Iulia Dondorici

Michael Kumpfmüller (n. 1961, la München) a studiat istorie şi literatură germană, a lucrat ca jurnalist în presa scrisă şi la radio. A mai publicat trei romane, Hampels Fluchten (Fugile lui Hampel, în 2000), Durst (Setea, în 2003) şi Nachricht an alle (Mesaj către toată lumea, în 2008). Pentru Nachricht an alle a fost recompensat cu Premiul Alfred Döblin. În 2011 a publicat Splendoarea vieţii, roman despre povestea de dragoste dintre Franz Kafka şi Dora Diamant, tradus în peste douăzeci de limbi; traducerea în franceză a obţinut prestigiosul Prix Jean Monnet de littérature européenne 2013, iar cea în chineză Premiul Weishanhu pentru cea mai bună traducere a unei cărţi din secolul al XXI-lea. Michael Kumpfmüller este căsătorit şi locuieşte în Berlin.
Splendoarea vieţii, roman premiat şi tradus în peste douăzeci de limbi, suplineşte o lacună mult regretată în biografia şi opera lui Kafka: treizeci şi patru de scrisori şi douăzeci de caiete de notiţe confiscate de Gestapo de la Dora Diamant în 1933, în timpul unei percheziţii. Scrierile atunci dispărute sunt căutate în continuare, dar nu au ieşit la lumină nici până azi. Michael Kumpfmüller, specialist în Kafka, dar şi excelent scriitor de ficţiune, reuşeşte să imagineze, cu o incredibilă varietate de amănunte bine-documentate şi într-un stil întru totul demn de personajul său principal, povestea care, probabil, e cuprinsă în textele confiscate de Gestapo.
Nu e nevoie să fi citit opera lui Kafka sau să-i cunoşti biografia ca să poţi savura această poveste de iubire delicată, între o tânără inocentă şi un bărbat enigmatic şi genial, aflat deja în ghearele morţii.
Dora stă la masa din bucătărie şi curăţă peştele pentru masa de seară. De zile întregi se gândeşte la el, şi acum, ca printr-o minune, e aici, adus tocmai de Tile, şi e singur, fără femeia de pe plajă. El stă în uşă şi se uită mai întâi la peşti, apoi la mâinile ei, cu o uşoară dojană în priviri, sau aşa i se pare ei, dar nu are nici o îndoială că e chiar bărbatul de pe plajă. E atât de surprinsă, că nu aude bine ce-i spune, ceva despre mâinile ei, ce mâini gingaşe, şi ce treabă sângeroasă sunt silite să facă. O priveşte plin de curiozitate, uimit că ea face exact ce trebuie să facă o bucătăreasă. Din păcate, el nu rămâne prea mult. Tile vrea să-i arate şi restul casei, mai întârzie o clipă în dreptul mesei, apoi dispare.
Câteva minute e ca şi beată, de afară pătrund până la ea vocile lor, râsul Tilei, paşii care se îndepărtează. Se întreabă ce fac ei acum, şi-l imaginează în camera lui Tile, neştiind că este şi camera Dorei. Oare Tile o să-i spună? Probabil că nu. Se gândeşte la clipa în care l-a zărit pentru prima dată pe plajă, cu femeia aceea şi cei trei copii. Femeia n-a interesat-o deloc, nu a avut ochi decât pentru tânărul bărbat, urmărindu- l cum înota, cum se mişca, apoi cum stătea sub umbrelă, citind. La început a crezut că are sânge indian în vene, din pricina tenului său întunecat. E căsătorit, ce tot îţi faci speranţe, şi-a spus, şi totuşi a continuat să spere. O dată l-a urmărit pe el şi familia lui până acasă, l-a visat, de altfel l-a visat şi pe Hans, dar acum preferă să nu se gândească la Hans, sau doar în felul aproximativ în care şi trebuia, de fapt.
Două ore mai târziu, la cină, dă din nou cu ochii de doctor. E aşezat departe, în celălalt capăt al mesei, lângă Tile, care nu-şi mai încape în piele de mândrie, căci dacă n-ar fi fost Tile, n-ar fi venit el aici. De două zile, nu scapă nici un prilej să vorbească de el, doctorul şi iar doctorul, e scriitor, o să-l cunoaşteţi vineri, şi iată că nu e altul decât bărbatul de pe plajă. Tile tocmai l-a prezentat tuturor, acum urmează binecuvântările, vinul, împărţirea pâinii. Doctorul lasă impresia că totul e nou pentru el şi se uită de nenumărate ori înspre ea, în timpul mesei, cu privirea aceea plină de dor pe care ea crede că o recunoaşte. Mai târziu, înainte să plece, vine la ea şi o întreabă cum o cheamă; dacă ea îi ştie deja numele, pe al ei el nu l-a aflat încă. O priveşte cu ochii lui albaştri, dă din cap, părând că se gândeşte la numele pe care tocmai l-a auzit, şi e limpede că-i place. Ea îi spune, mult prea repede: V-am văzut deja la plajă, cu soţia dumneavoastră, deşi ştie că aceea nu poate fi soţia lui, căci altfel de ce şi-ar simţi ea inima atât de uşoară, după ce a stat lângă ea, în bucătărie? Doctorul râde şi îi confirmă că e vorba de sora lui. Şi copiii tot ai ei sunt, de altfel mai are o soră, Valli, cu soţul ei, Josef, poate că i-a observat deja şi pe ei. O întreabă când o poate revedea. Mi-ar plăcea să vă revăd, spune el, sau: sper că ne vom revedea, iar ea îi răspunde imediat: cum să nu, cu plăcere, căci nici ea nu-şi doreşte altceva decât să-l revadă. Mâine? îl întreabă, şi de fapt ar vrea să exclame: Imediat ce vă treziţi, oricând vreţi. Pe plajă, îi propune el, după micul dejun, deşi ea ar fi preferat să-l aibă doar pentru ea, în bucătărie. El o invită şi pe Tile. Ea şi uitase de existenţa Tilei, dar, din nefericire, mai e şi ea acolo, se vede cât e de îndrăgostită de doctor, deşi, la cei şaptesprezece ani ai ei, cu siguranţă nu are nici cea mai mică experienţă cu bărbaţii.
Dorei i-a plăcut de la început fata, căci îi seamănă oarecum, nu se poate opri să spună deschis tot ce-i vine în minte. Tile nu e neapărat frumoasă, dar ghiceşti că e plină de viaţă, Dorei îi place corpul ei, cu picioarele lungi, zvelte, de dansatoare. Dora a văzut-o dansând, plângând şi izbucnind în râs de la o clipă la alta, schimbătoare ca luna lui april.
Până târziu după miezul nopţii, Tile i-a povestit de-a fir a păr cum a decurs vizita doctorului, fiecare cuvânt al lui, ce-a spus despre casă, mâncare, despre atmosfera de sărbătoare care domneşte aici, cât erau de veseli cu toţii. Dora nu-şi spune părerea, deşi a făcut propriile ei observaţii, pe urma cărora merge acum, lăsându-se în seama lor, ca şi cum bărbatul acesta şi cele câteva momente în care s-a aflat în apropierea lui erau ceva de care trebuia să te laşi purtată. Tile a adormit de mult, dar ea simte cum începe să se dilate ceva în ea, un ton sau un parfum, imponderabil la început, ca apoi, vuind, să pună stăpânire pe ea.
A doua zi, pe plajă, doctorul îi întinde mâna în semn de salut. A aşteptat-o şi i se pare că arată obosită. S-a întâmplat ceva? pare s-o întrebe. Şi, pentru că sunt acolo şi Tile, şi nepoata lui, Gerti, Dora doar îi zâmbeşte, spune ceva despre mare, lumină, despre cum se simte acum, în lumina asta, deşi au schimbat între ei doar câteva cuvinte, cu aceste cuvinte şi aceste priviri trebuie să se mulţumească deocamdată. E limpede că el nu vrea să intre în apă; Tile vrea, şi astfel pot rămâne singuri câteva minute. Aflată şi ea acolo, sora lui o iscodeşte deja cu privirea, oare cum putuse să creadă că i-ar fi soţie.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara