Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de poezie:
Un ceremonial al austerităţii de Răzvan Voncu

Grigore Chiper, Formalităţi, Editura Charmides, Bistriţa, 2015, 83 pag.

Atunci când criticii nu înţeleg un poet, recurg la etichete. Astfel, poezia lui Grigore Chiper a fost pusă când sub semnul „atmosferei existenţiale, sugerată cu ajutorul vagului simbolist (sic! ), al notaţiei impresioniste directe (sic! )”, când sub cel al „pointilismului” (?! ), atunci când nu a fost considerată o călătorie „spre esenţele ce ne scapă, având ca pandant călătoria spre limite a lui Mircea Cărtărescu (?! )”.

În realitate, după cum o dovedeşte şi recentul volum Formalităţi, în poezia lui Chiper nu întâlnim nici „atmosferă existenţială”, nici „vagul simbolist”, şi cu atât mai puţin vreun „pandant la Mircea Cărtărescu”. Dimpotrivă, poetul este un spirit lucid, care a dus până la capăt experienţa poeziei realului, propusă de generaţia optzeci. Adică, până la un alt soi de pierdere a cunoştinţei prin cunoaştere, cum spunea Nichita Stănescu. De-liricizarea limbajului poetic, evidentă, creează un text limpede, a cărui sugestie de solemnitate provine tocmai din precizia şi, în acelaşi timp, amenitatea rostirii: „Când am ieşit din restaurant/ nu aveam nimic la mine/ decât poemele lui Hesse/ scrise pe nota de plată/ Două doamne rujate se uitau lung la maşina mea închiriată/ Când m-au văzut/ s-au prefăcut că se uită în altă parte”. Aglomerarea de detalii nu este întâmplătoare, însă: ele urcă spre un „climax”, care introduce nota dinamică în ceea ce, până atunci, fusese o „natură moartă”: „Când ajungi în sală/ e deja plină/ Îţi cauţi un loc/ sau rămâi în picioare/ Nu mai are importanţă/ Se anunţă laureatul/ şi toţi ies în grabă/ Nu că ar da buluc/ părăsesc sala doar dezorganizat/ La hotel sunt uşor dezamăgit/ nu mai găsesc romanul/ pus la recepţie spre difuzare/ So large Martell/ Te culci singur/ ori continui să stai pe scenă”.

Un gen proxim ar fi, probabil, poezia lui Mircea Ivănescu, cu observaţia că Grigore Chiper nu are grandoarea viziunii ivănesciene, dar are, în schimb, o remarcablă siguranţă de sine, care provine din modul calm de relaţionare cu obiectele. Această siguranţă de sine îl ajută să menţină sub control şi să gradeze abil tensiunea lirică subiacentă, în poeme, altminteri, austere şi lipsite de superficiala emoţie a retoricii. Poetul nu răspândeşte progresiv incertitudinea din care se alimentează lirismul, ci procedează ca în pastelurile lui Alecsandri, printro iluminare finală, care răstoarnă sensul caligrafiei iniţiale: „Stau la mare/ şi mă uit pe cer cum se adună norii/ E O. K./ voi putea citi sau bea/ Există oricând alternative pe lume/ Soarele e suportabil adică mai mult ascuns/ căci turbulenţele atmosferice continuă şi în iunie/ Nimic nu ţi se întâmplă/ nici vesel nici odios – horribile dictum/ Asculţi priveşti/ Harta în crouri te va duce undeva/ în apă sau în pat/ Dar mă simt şi aici înfrânt/ ca după lectura unei cărţi extraordinare/ Cerul e parţial noros/ Valurile din piscină nu te ameninţă/ nici crima de pe pagina de gardă”.

Formalităţi este alcătuit din două cicluri, Poeme-jurnal şi, respectiv, Retro-poeme. Cel de-al doilea (în alineatele precedente am citat exclusiv din primul) este mai încărcat ca prozodie. Cu excepţia a patru poezii, toate celelalte sunt alcătuite din câte 4 catrene, dar sugestia de prozodie clasică se opreşte aici: bucăţile au rime voit imperfecte şi ritmuri aşijderea. Mai complicate decât textele din Poemejurnal, „retro-poemele” sunt, însă, un contrapunct binevenit în economia volumului, căci aduc o înviorare şi atestă faptul că avem în persoana lui Grigore Chiper un poet cerebral, care-şi regizează efectele şi îşi gândeşte cărţile. Poeziile din al doilea ciclu sunt, în paranteză, pline, ca un fundal muzical, de aluzii livreşti, ca un semn că autorul face parte din generaţia textualistă şi este, ca universitar, şi un cititor profesionist: „Mâinile tale, ochii în care doar îndeaproape poţi/ vedea fardul/ Totul tinde să cunoască tristeţea trupului./ Cine te cunoaşte? Ca şi cum învinsă, ca şi cum învingătoare,/ apatică la ştiri, ca o jertfă a trecutului.// Spre nord – adevărate drumuri marcate de tine./ Se dezleagă din lanţuri vântul – adevăratul erete/ sau poate te întrebi ce s-a întâmplat. E vânt?/ Citeşte în locul meu Suferinţele tânărului Werther.”

Cu volumul Formalităţi, Grigore Chiper adânceşte experienţa începută în Abia tangibilul şi Cehov, am cerut obosit, creând o poezie discretceremonială şi subtilă, ca o sugestie a înţelesurilor pe care arta le poate doar pipăi timid, dar nu le poate înşfăca de-a dreptul. Admirabil ca fineţe şi auto-control, discursul său infuzează un persistent lirism al emoţiei intelectuale.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara