Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Editorial:
Un nou „format” de Nicolae Manolescu


De la jumătatea lunii ianuarie 2010, România literară va apărea înt-un nou "format". Nu e prima oară când revista îşi schimbă într-o anumită măsură înfăţişarea. E un lucru cât se poate de normal şi care nu trebuie neapărat legat de personalitatea celor care o fac. Talentul şi imaginaţia redactorilor joacă, desigur, un rol în felul în care se prezintă o revistă. În schimbare, decisiv e însă rolul cititorilor şi al tehnologiei.

Din 1968, de când România literară a luat locul Gazetei literare, şi până astăzi, cititorii nu mai sunt, evident, aceiaşi. Atât cititorii aşa zicând permanenţi, cât şi aceia ocazionali. Pretenţiile lor sunt diferite de ale celor care i-au precedat. Necesitatea de a înnoi revista fiind incontestabilă, dificultatea principală provine din capacitatea noastră de a cunoaşte aceste pretenţii şi de a le satisface. Schimbarea poartă numele de adaptare la standarde de informaţie şi de lectură noi. Să nu uităm că am trecut cu toţii pragul istoric pe care l-a reprezentat revoluţia din 1989.

Cât priveşte noile tehnologii, progresul este uimitor. Când am pătruns prima oară în tipografia de la Casa Scânteii, în 1971, unde se "trăgea" România literară, operaţia implica maşinării greoaie, de la linotipuri şi calandre la "plană" (gloaba din romanul lui E.Barbu), şi un aer încărcat de produşi ai plumbului dăunători sănătăţii. Îmi amintesc de sticlele de lapte nelipsite din tipografie, chiar pe vremea penuriei din anii '80. În primăvara lui 1990, o echipă de jurnalişti spanioli, adusă de Joe Zlotescu, fosta mea colegă de facultate şi, apoi, directoarea Institutului Cervantes, şi-a redescoperit la Combinat propria istorie în materie de tipar. Se înţelege că o revistă care se face în zilele noastre pe computer şi nu mai are nevoie nici măcar de imprimarea pe calc spre a fi tipărită, nu mai poate arăta ca una în care simpla corectare a unei virgule presupunea înlocuirea unui întreg rând de litere grele ca plumbul, expediate la topit, şi culegerea lui din nou.

Un nou "format" nu înseamnă ruptură, ci o formă de continuitate subtilă. Niciodată, în cei 41 de ani, România literară nu şi-a modificat grafica titlului, exceptând unele variaţii de corp sau de nuanţă de culoare de literă, deobicei în funcţie de calitatea hârtiei şi a cernelii tipografice, sau de ordine a elementelor de informaţie de pe prima pagină. Nemodificate esenţial au rămas rubricile, adică spectrul larg cultural al revistei, numărul de pagini, între 24 şi 32, în funcţie de costuri. Schimbări mai mari sau mai mici a suferit grafica paginaţiei, adică raportul dintre cantitatea de text şi ilustraţie. Ca şi corpul de literă, formula titlurilor interioare, vignetele, letrinele şi restul. Şi, desigur, numele redactorilor şi ale colaboratorilor, care şi-au trecut ştafeta pe durata a două sau trei generaţii.

Această primenire firească s-a făcut pe fondul celei mai stabile echipe redacţionale din toată presa românească. Stabilitatea este cea care a asigurat continuitatea în schimbările inevitabile care s-au produs. De la început de tot a fost - redactor, redactor şef-adjunct şi director-adjunct - Gabriel Dimisianu, care se retrage astăzi, după mai bine de jumătate de secol în care şi-a legat viaţa de gemenele Gazeta şi România literară. De la revoluţie, se află în redacţie Constanţa Buzea şi Adriana Bittel (cea din urmă începând, ca mulţi din generaţia noastră, la corectură încă înainte de 1989), care, şi ele, ne părăsesc. Tot de la revoluţie sau de imediat după ni s-au alăturat Alex Ştefănescu, Ioana Pârvulescu şi Marina Constantinescu. Puţini au fost directorii care au egalat durata mandatului de 17 ani al lui G. Ivaşcu ori pe a mea, de aproape 20 de ani.

Nici condiţiile de apariţie nu mai sunt astăzi cele de ieri. Revistă bugetată înainte de 1989, România literară a trebuit să apeleze la generozitatea unor sponsori odată cu economia de piaţă şi să redevină a USR., în parteneriat cu Fundaţia pe care a creat-o. Directorul n-a mai putut fi doar unul editorial, trebuind să înveţe ce înseamnă manageriat în cultură.

Îmi rămâne să urez cititorilor de ieri, de azi şi, sper, de mâine ai României literare Sărbători fericite şi La mulţi ani.