Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

ex libris:
Un scriitor de recuperat: dr. Gr. T. Popa de Mircea Anghelescu

Grigore T. Popa, Jurnalul unui savant român în America, ediţie, note, postfaţă de Richard Constantinescu, prefaţă de Dumitru Radu Popa, Ed. Filos, Bucureşti, 2014, 302 pag.

Între multele cărţi de amintiri şi însemnări de călătorie publicate în ultimii doi ani, au apărut în volum şi textele doctorului Grigore T. Popa, cunoscut profesor de anatomie la Universitatea din Iaşi (care-i poartă azi numele) şi apoi la Bucureşti.

Ele au fost recuperate şi publicate de doctorul ieşean Richard Constantinescu, care a consacrat şi o teză acestui medic, celebru de altfel nu doar pentru activitatea sa ştiinţifică, ci şi pentru publicistica lui culturală şi democrată, mai ales la revista „Însemnări ieşene” pe care a conduso împreună cu Sadoveanu şi Topîrceanu. Mai mult, Grigore T. Popa a fost una dintre puţinele personalităţi ale epocii care a asumat riscante atitudini publice antitotalitare, în perioada războiului, împotriva dictaturii lui Antonescu întâi şi apoi împotriva sovietizării ţării. Acestei ultime poziţii, diferită de aceea a multor academicieni mai maleabili, i s-a datorat şi eliminarea sa din învăţământ şi din Academie, precum şi prigoana care s-a încheiat cu moartea sa în 1948, la cincizeci şi şase de ani. Era într-adevăr una dintre figurile de vârf şi reprezentative pentru democraţia tradiţională din intelectualitatea românească interbelică, dar şi cea mai puţin dispusă să accepte compromisuri şi de aceea trebuia să fie distrus.

Intitulat de editor Jurnalul unui savant român în America, volumul cuprinde texte publicate în timpul vieţii, altele rămase în manuscris şi identificate de editor, fotografii şi anexe referitoare la aceeaşi experienţă, precum şi documente de la colegi sau elevi ai profesorului, între care cunoscutul dr.George Emil Palade. Ca şi alţi tineri promiţători (dr.Virgil Ciocâlteu, devenit şi el profesor la Universitatea din Bucureşti, sau Petru Comarnescu, care a publicat în 1934 cartea America văzută de un tânăr de azi), doctorul Popa a ajuns în Statele Unite cu o bursă Rockefeller în 1925. Atins de ceea ce s-a numit, pe drept sau pe nedrept, „complexul Dinicu Golescu”, tânărul medic a observat o societate „extrem de complicată”, diferită de aceea de acasă şi de cea europeană în general, din care „am încercat să aleg latura caracteristică şi cea ce-mi părea a fi exemplul bun pentru noi”. El a ţinut un jurnal care va fi „izvorul principal pentru seria de articole pe care mi-am pus în gând să le scriu” şi din care a publicat în 1927, după revenirea în ţară, zece foiletoane în ziarul „Dimineaţa”, iar mai târziu câteva texte în revista „Însemnări ieşene”, între 1936-1940; şase texte inedite au fost publicate de dr. Constantinescu după manuscris, totul ordonat după criterii tematice. În această formulă mai dificil de urmărit, editorul a reuşit să ofere o imagine concretă şi evolutivă a impresiilor pe care autorul le-a cules şi le-a făcut publice după prima sa călă- torie şi cele care au mai urmat.

Este într-adevăr interesant de urmărit felul în care primele contacte şi, în general, anul petrecut în America l-a impresionat pe călător, izbit ca şi alţii de mărimile neobişnuite în care se exprimă realităţile americane, inclusiv în spaţiul culturii şi al informaţiei: clădiri cu zeci de etaje, săli de cinematograf cu mii de locuri şi orchestră de peste o sută de muzicieni, care cântau în pauze, nenumărate restaurante cu autoservire, podul Brooklyn de aproape 2 km, care leagă acest cartier de vechiul New York, ziarele care au până la 60 de pagini, iar la sfârşitul săptămânii ajung şi la peste două sute, biblioteca orăşenească de peste un milion şi jumătate de volume şi cu peste 1700 locuri, gestionând şi 49 de „sucursale” cu alt milion de cărţi, circulând la cititorii care le împrumută ş.a. „Nu fac nici roman – scrie el în 1927, când începe să transforme însemnările în capitole pentru viitorul volum –, nici altă formă de literatură”, ci însemnări despre faptele concrete, adică „realităţi vizibile pentru oricine trăieşte în America”, iar o explicaţie a „deosebirilor profunde între societatea americană şi societatea românească” va încerca mai târziu. Deocamdată, îl impresionau „marile instituţii şi extraordinara revărsare de lumină nocturnă” în New York, „uriaşele fabrici de automobile” în Detroit, „oţelăriile fantastice” în Gary, marile universităţi americane dotate cu toate laboratoarele necesare ş.a.m.d. Texte ulterioare, bazate pe vechile observaţii sau pe lecturi recente, încep să revele şi limite ale acestei extraordinare civilizaţii a performanţ ei, fie despre risipa superlativelor în reclame, care „au împins spiritul omului obşinuit către abuz de adjective” (notă din 1936 în „Însemnări ieşene”), fie despre limitele democraţiei din societatea pe care o admiră şi pe care le presupune o notă din 1939, apărută în aceeaşi revistă, unde aminteşte că profesorul J.K. Hart de la Universitatea Columbia „cere o întindere a libertăţii de gândire în câmpurile religiei, educaţ iei şi instituţiilor sociale, precum şi în relaţiile sociale” (p. 211).

De fapt, şi admiraţia, şi rezervele pe care le exprimă notele profesorului Gr. T. Popa, fără să fie sistematizate şi explicitate cum ar fi ajuns desigur într-o redactare finală a cărţii visate, izvorăsc dintr-o concepţie proprie, larg umanistă şi democrată în spiritul vechiului liberalism moldovenesc, pe care îl exprimă comentariile risipite pe parcursul notelor sale: „Nici statul şi nici vreo altă instituţie componentă nu valorează mai mult decât pot valora oamenii şi ele nu-şi fac datoria dacă sunt incapabile să dea condiţii omeneşti oamenilor”, iar elogiul universităţii americane pleacă de la acest realism, pe care fiul de răzeş care s-a întreţinut ca student din meditaţii ştie să-l aprecieze: acolo, „nici profesorii, nici studenţii nu sunt victimele unei vieţi artificiale şi de mizerie”. În mare, unele dintre ideile dr.Popa despre Statele Unite şi deosebirile care o separă de Europa, explicând şi opţiunile sale politice ulterioare, cu adevărat patriotice, consună în parte cu viziunea lui Pascal Bruckner, care apreciază astăzi că americanii au ştiut să păstreze un echilibru, chiar precar, între gustul îmbogăţirii şi idealul libertăţii, între interesele particulare şi valorile colective, că au păstrat credinţa în patriotismul pe care europenii l-au pierdut.

E nevoie însă ca ideile lui Gr.T. Popa să fie proiectate pe un plan mai larg pentru a înţelege mai uşor răsturnarea catastrofală pe care o suportă destinul acestui savant de origini foarte modeste, cu o carieră ştiinţifică de mare ecou în străinătate şi activist politic neînregimentat, dar care a apărat toată viaţa idealul concret de dreptate socială şi valorile adevăratei democraţii. Diferenţele dintre el şi vechii prieteni apar încă din anul de cumpănă 1945 în diverse declaraţii publice, nu în cunoscuta anchetă a lui Biberi despre Lumea de mâine, ci în aceea, practic necunoscută, a lui Milton Lehrer din „Semnalul”, din iunie 1945, intitulată Problema intelectualilor. Aici, în „Semnalul”, Sadoveanu răspundea, de pildă, în 9 iunie că trebuie „organizată în primul rând munca ţărănimii” după „experienţa atât de vastă şi de concludentă a Uniunii Sovietice”, în timp ce Gr. T. Popa răspundea la 29 iunie că rolul intelectualilor este „de îndrumător şi de luminător”, fără să repete greşelile din trecut când, cedând „în faţa unor noţiuni supreme: religie, naţiune, rasă, clasă... s-a ajuns la răsturnarea sensului moralei şi la declanşarea neomeniei”. Mai dramatic se conturează destinul dr. Popa în 1947, când susţine în aula Academiei a treia conferinţă din ciclul publicat abia în 2002, sub titlul Reforma spiritului, unde va respinge fără echivoc modelul impus de ocupanţii sovietici: „Vremea noastră a fost bântuită şi încă mai este de două simplificări periculoase. Una este rasismul... A doua este marxismul. Această teorie reduce toate problemele existenţiale la problemele economice şi explică toată evoluţia umană prin materialismul istoric”, iar „a face din ea singurul motor al societăţii şi al evoluţiei umane este... a simplifica periculos problemele” sau: „Cel mai supărător semn al bolii timpului nostru este teama de libertate şi suprimarea ei. Concepţia statului-stăpân a dus la renaşterea unei noi forme de sclavie...”. Nu e de mirare că autorul este imediat catalogat de ideologul momentului Nestor Ignat ca „un bătrân stâlp al huliganismului” şi care crede necesar să-l invoce pe Nichifor Crainic „când auzim conferinţ ele obscurantiste ale unui Gr. T. Popa de astăzi” (Universitatea nu e o ţară a nimănui, în „Scânteia” din 21 mai 1947, respectiv din 26 mai).

Absenţa cercetărilor asupra scrierilor literare ale doctorului Gr.T. Popa a lăsat în umbră tocmai documentul cel mai important pentru cunoaşterea ideilor sale despre oameni, viaţă şi dreptate socială şi deci pentru cunoaşterea atitudinii sale politice: proza sa, de un caracter autobiografic evident care apasă asupra structurii textului şi împiedică până la urmă pe autor să persevereze şi să realizeze marele său roman Ionel Nă- zuinţă. Ne putem imagina ce trebuia să fie această construcţie aruncată în pripă pe hârtie, între zecile de preocupări zilnice, numai din fragmentele publicate în „Însemnări ieşene” sub pseudonimul Paul Gore. Este vorba de un puternic roman autobiografic, scris probabil în anii dinainte, dar publicat începând abia din 1936.

În aceste fragmente, eroul apare în două ipostaze din evoluţia sa: copilă- ria, care apare cu subtitlul Amintiri din sat, şi începutul maturităţii, cu subtitlul corespunzător Amintiri din oraş. Acest roman al formării trebuia probabil urmat de primele însemnări care îi revelă vâna de povestitor, despre războiul mondial şi scrise chiar în zilele lui, mai degrabă consemnare a unor scene şi întâmplări caracteristice apărute sub titlul comun Subt impresia focului şi sub care este notat momentul şi locul redactării: „Scris la 8 ianuarie 1918, la Valea Rea” etc. Dacă notele din finalul războiului surprind cu aceeaşi fineţe limba ţăranilor pe care o vom regăsi în roman, în tradiţia prozei lui I.I. Mironescu („Măi Toà, şî zâci tu adicâti cî Vasâlca o mai rămas cum era? Ehei! Fumeia nu ştie dicât una” etc.), nu la fel este proiecţia întâmplărilor pe o pânză care parcă se ţese singură din rememorările povestitorului, ca dintr-un univers păstrat în adormire: „nu ştiu când şi nu ştiu cum s-a închegat în mine puterea evocării. De atunci, o amintire veche stârneşte o droaie de amintiri şi lucruri ce păreau pierdute revin în gând triumfătoare. O singură atingere uşoară stârneşte un şir de tremurări şi fiecare tremurare aduce o lume vie de-ntâmplări” etc. (Flămânzii, în „Însemnări ieşene”, nr. 7, aprilie 1937). Şi nu este vorba numai de aceste proze, care ar merita cu prisosinţă să fie adunate într-un volum, sau de însemnările de călătorie publicate de dr.Constantinescu, cele la Cambridge ş.a., ci şi de încercări critice, articole, note şi recenzii despre Ionel Teodoreanu, Sadoveanu, Arghezi, D. Botez, Aderca, Scrisorile lui Ion Ghica şi altele, care arată în aproape uitatul dr. Grigore T. Popa nu numai o figură luminoasă a perioadei, ci şi un adevărat scriitor.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara