Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

întoarcerea la cărţi:
Un secol foarte scurt de Mihai Zamfir

Că în toată Europa Roland Barthes ajunsese în anii ‘70 emblemă a structuralismului – cine ar putea-o nega? Spuneai „structuralism“ – te gîndeai automat la Barthes. Această echivalare forţată a servit mai degrabă structuralismului decît lui Roland Barthes însuşi.

Intenţia mărturisită a structuraliştilor fusese aceea de a construi un sistem în care evaluarea estetică să poată fi cuantificată. Pornit pe această pantă, Barthes a atras lingvistica saussureană, antropologia lui Lévi-Strauss şi psihanaliza pentru a le transforma, autodidact şi liric, într-o semiologie de fantezie, cu iz de pură literatură. Fără să înţeleagă mare lucru din ceea ce eseistul ar fi vrut să spună, cititorul rămînea încîntat de pregnanţa unor formule-şoc, de strălucirea sintactică a frazei. Ideologia structuralistă permitea multiple fantezii terminologice, aşa că amatorului de pitoresc lexical i se deschidea în faţă un cîmp nelimitat.

În viaţa lui Barthes, modelele culturale s-au concentrat de o manieră spectaculoasă şi perversă. Presimţind parcă accidentul stupid ce avea să-l omoare pe neaşteptate la vîrsta de 66 de ani, criticul s-a grăbit să iasă de sub imperiul Semnului, unde construise deja un eşafodaj personal, şi să se adîncească în ceea ce a început să creadă că e cu adevărat important – lectura marilor cărţi. Drept consecinţă, fanteziile nelimitate ale conotativului au încetat la rîndul lor discret, fiind înlocuite de mult-dispreţuita denotaţie şi, culmea heterodoxiei, de plăcerea pur individuală a lecturii. Da, pînă aici a ajuns Barthes în cele din urmă! Cărţile sale Le plaisir du texte (1973), Fragments d’un discours amoureux (1977), La chambre claire (1980), precum şi nenumăratele consemnări din volumul postum Le bruissement de la langue, puneau semiologia în slujba unui cu totul alt proiect, care nu mai făcea abstracţie de referent, nu ignora subiectul şi admitea lectura pentru pura plăcere a cititorului.

Criticul îşi începuse cariera prin a spune un NU hotărît regulilor intelectuale stabilite şi prin a-şi asuma cu mîndrie statutul de minoritar, în toate sensurile posibile, mai ales în acela al relaţiei obligatorii cu Dogma oficială. Şi-a păstrat, cu eroism, această poziţie, chiar atunci cînd, aparent, s-a lăsat încadrat într-un grup dominat de reguli comune (marxiştii, în momentul debutului; structuraliştii, în momentul lor glorios). A ţinut însă la semnalarea poziţiei sale independente mai mult decît la recunoaşterea apartenenţei la vreo comunitate. Pe neaşteptate, ultima fază a evoluţiei barthesiene va fi şi cea a descoperirii valorilor perene ale culturii. Ultima sa sinteză structuralistă, S/Z, îl arăta cititor pasionat al lui Balzac; puţin timp înainte, analizase un text celebru din Geneză; se aplecase, de asemenea, asupra unui scriitor latin mai puţin cunoscut, pentru a sfîrşi nu în altă parte decît în braţele lui Chateaubriand. Confesiuni ale autorului şi mărturii ale contemporanilor ni-l arată pe ultimul Barthes fascinat de prozatorul romantic reputat pentru „reacţionarismul” său, de Chateaubriand, ale cărui Mémoires d’outre-tombe îi deveniseră lectură predilectă. Nu îşi mai încheia ziua fără citirea cîtorva capitole din imensele Memorii pe care începuse să le socotească punctul cel mai înalt al prozei franceze din toate timpurile.

Geniul critic barthesian, înzestrat cu un neobişnuit talent literar, a constat în parcurgerea rapidă de sisteme de gîndire, de autori şi de cărţi, din care s-a priceput să extragă mereu ceva pitoresc şi esenţial; pentru ca apoi, desprinse din contextul lor natural, aceleaşi elemente să-i servească la imaginarea unor jocuri stilistice captivante. S-a jucat pe rînd cu marxismul „revizionist”, cu filozofia existenţialistă, cu psihanaliza, cu lingvistica lui Saussure, cu texte uitate ori curioase. A rezultat eseistica scînteietoare care ne făcea să uităm toate aceste variate surse în favoarea genialului culegător de perle. Comemorînd o sută de ani de la naşterea lui Roland Barthes comemorăm, etern, frumuseţea literaturii.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara