Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de critică:
Un stilist existenţial de Irina Petraş

Aşa se descrie el însuşi. Cartea cea nouă – Exerciţii de interpretare, Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011, 289 pagini – se aşează firesc în prelungirea celorlalte: Filosofia ca gen literar, Sacru şi ontofanie, Semn şi interpretare, Amurgul iubirii ş.a.m.d. Profesorul Aurel Codoban construieşte scenarii teoretice strânse şi clare (dacă gândul tău e limpede, căci ruminat îndelung, expresia nu poate fi decât limpede şi ea, credea D.D. Roşca, cel dintâi invitat la noul simpozion al ideilor), în marginea cărora provoacă neobosit exerciţii aplicative, demontări cu schepsis, răsfrângeri surprinzătoare, cu aceeaşi gesticulaţie calmă, rafinată şi tandru ironică. Tandra ironie e detectabilă, de altminteri, în tot ce scrie Aurel Codoban: pătrunde în miezul fierbinte al subiectului înarmat cu bibliografii străbătute la pas şi în ritmul gândului alert, dar şi cu fine, subtile intuiţii, păstrând mereu o distanţă sinonimă cu atingerea. Să mai adaug aici inconfundabila graţie a frazei care face ca o convorbire cu el (lectura capătă, în cazul cărţilor sale, această înfăţişare de taifas inteligent) să fie mereu firească şi eliberată de prejudecăţi.
Studiile reunite în acest volum sunt iarăşi „bătute”, de o densitate sticloasă, adică bună conducătoare de idei, dar şi, în acelaşi timp, cumva periculoasă, căci lucrând cu o privire analitică insistentă, care te include proiectului său, te somează s-o urmezi. La fiecare frază eşti tentat fie să revii pentru a nu scăpa înţelesuri şi subînţelesuri, fie să intervii cu lungi paranteze personale la acelaşi subiect. Despre ce este vorba? Despre Roland Barthes şi „atitudinea partizană a plăcerii produse de artă” ca o chestiune de semnificare şi comunicare, cu trimiteri la Marx şi Freud; despre „religiozitateafior” prezentă pretutindeni în opera blagiană şi cauzele ignorării lui ca filosof al religiei atât dinspre credinţa creştină, cât şi dinspre filosofia raţionalist-ştiinţifică – una fiind „faptul că filosofia lui Blaga este o gnoză sui generis care sacralizează creaţia”: „dacă întreaga filozofie blagiană este răspunsul la întrebarea «la ce bun poezia în lumea disoluţiei comunităţii?», acest răspuns sună, în religiozitatea lui gnostică, astfel: pentru că singura noastră mântuire posibilă este creaţia” (de văzut, în acest sens, şi cartea lui Michael S. Jones, The Metaphysics of Religion. Lucian Blaga and Contemporary Philosophy, 2006); despre chestiunea Răului ca revelator universal; despre Mircea Eliade şi „transcendenţa dezantropomorfizată şi slăbită”: „până la urmă, conchide Aurel Codoban, ceea ce s-a schimbat cel mai mult nu e nici Absolutul, nici Lumea, ci modul omului de a se înţelege pe sine în raport cu Absolutul sau cu Lumea”; despre Mircea Eliade şi Lucian Blaga ca „filosofi ai subiectului, nu ai substanţei”, în universul ca depozit de înţelesuri ascunse; despre Nietzsche şi politeismul modernităţii târzii: „aşa cum foarte bine a observat postmodernitatea, filosofia trăieşte din secularizarea succesivă a gândirii”. În fine, despre excesul manipulator al interpretării: „împotriva pretenţiilor excesive de semnificare […] mi-a plăcut să construiesc o formulă inversă celei a semiozei hermetice, una a ascezei semiotice: «Nimic nu înseamnă nimic, abia de totul începe să semnifice ceva»”; dar şi despre „formula limitelor interpretării… după formula kantiană a imperativului categoric: «Interpretează în aşa fel încât interpretarea ta să poată deveni cea mai universal acceptabilă interpretare posibilă»”. Studiul despre „postcomunism” ca simulacru postmodern al modernităţii noastre capitaliste pare s-o respecte el însuşi. De reţinut şi exerciţiile de interpretare despre I.P. Culianu ca filosof magician, despre timpul liber, despre tăcerea divină şi comunicarea umană, despre „triumful marginalilor în precaritatea identităţii sexuale postmoderne” sau despre „condiţiile de posibilitate mediatică ale unei revoluţii”.
Stilistul existenţial atinge, câteodată în joacă ori în răspăr, chestiuni arzătoare ale vremii pe care o traversăm. S-a observat deja: Aurel Codoban înaintează revenind mereu asupra temelor sale obsesive, pe urmele proprii ori ale altor „maeştri ai bănuielii” (cum îi numea altădată pe Marx, Freud şi Nietzsche), încredinţat că filosofia nu pe răspunsuri îşi întemeiază forţa, ci pe exerciţiul mereu reluat al gândirii care pune întrebări potrivite.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara