Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Prin anticariate:
Unicate de Simona Vasilache

Reproductibile la nesfîrşit, pe orice fel de suport, cărţile nu păstrează, din unicitatea care distinge capodoperele altor arte, decît minima vanitate a ediţiilor de lux. Din cînd în cînd, totuşi apar, în fiecare cultură, adepţi ai singularului, pătimaşi ai gestului irepetabil, revoluţionar, chiar cînd implică instrumente altminteri paşnice, hîrtie, creion, penel. Cărţile lor sînt happening-uri (sic!), întîlniri intempestive între texte şi portrete, schiţe, colaje. Aşa e Sadismul adevărului, de Saşa Pană - ce titlu mai aproape de avangardă? -, cu ilustraţii de Victor Brauner, Marcel Iancu, Alfred Jarry, Kapralik, S. Perahim, Picasso, Man Ray, Jacques Vaché. O şcoală. Apărut la Editura unu - sigla însăşi a începutului fără urmări, şi fără urmaşi, pe Dogarilor 36. În '36.

Exemplarul pe care l-am deschis are numărul 106, dintr-un tiraj confidenţial, am spune azi, de trei sute şaptezeci de volume, cifră rezervată, în graficele de vînzări, foarte finelor cărţi de poezie. Nici nu este altceva, decît poezie despre poezie, şi despre confraţi. Despre cei puţini, pîndiţi prin veac de "coaliţia celor mulţi; spumegînd de neînţelegere şi dispreţ, vor ei să ucidă balaurul care le turmentează reumatismele." O mărturisire de credinţă în retragere (a altora), încheiată cu versiunea abreviată a celebrelor liste: "Omer, Dante, Shakespeare, Swift, Daniel de Foë, Cervantes". Bătrînii tineri.

O închinare întru Jarry, cel care n-a mai apucat să asculte encomioane, ca sexagenar, deschide complotul. O sumă de generalităţi greu l-ar reface din cuvinte, însă gesturile lui, nobil-risipitoare, precum acela de-a rupe dintr-o moştenire nu pentru pîine, ci pentru o revistă, care piere "după ultimul pumn de monede dus tipografului", spun cine era, pentru ai lui, lucidul agonic. Roi Petaud al suprarealismului.

O schiţă a lui Man Ray arată masa de disecţie, umbrela, maşina de cusut, întîlnirea frumoasă, fiindcă stranie, gîndită de Lautréamont, în ale cărui cînturi "cuvintele despletesc vălvătăile revoltei pure. Un adevăr urlat din toate fibrele în delir." Sadismul purcede de aici. Iar lui, închipuitului conte, fie-i infernul uşor!

Saşa Pană nu scrie, înşirînd vieţi pilduitoare din sau prin greşeală (deşi nu şi-au propus-o niciodată...), un manual al bunului suprarealist. Doar o carte cu cenuşi sentimentale, cu morţi violente şi amintiri vii, cu o neverosimilă şi incontestabilă solidaritate de clan, în care admiraţia nu-i decît un crîncen egoism, iubire de cel în care te recunoşti întreg, răsfrîntă într-o splendidă prietenie. Hrănită cu refrene-parole: "care poet autentic nu poartă cu dînsul poezia care începe Oisive jeunesse/ A tout asservie./ Par délicatesse/ J'ai perdu ma vie." Délicat suportă, pesemne, aici, ultima lui definiţie din Larousse: "difficile a contenter". Suflete complicate.

Oameni care mor la fapt divers, ca Urmuz, după ce l-au consemnat toată viaţa. Cronica morţii lui, făcută la radio, e încheierea pe care şi-ar fi dorit-o: "Un glonte a pus benevol punct unei vieţi şi gardianul din preajma Bufetului tuturor juisorilor a găsit într-un kiosc, în dimineaţa zilei de 23 Noemvrie 1923 (o zi înainte şi cincizeci şi trei de ani după moartea lui Lautréamont) lutul cu o muşcată la tîmpla dreaptă - ca la o butonieră a vieţii, a lui D. Demetrescu-Buzău, Grefier la Curtea de Casaţie." Cunosc puţine mai frumoase poezii de adio, în care adevărul, sadic şi concis, să işte o emoţie tot atît de pură.

Dau, răsfoind, după figura lui Urmuz semnată de Perahim, peste Catalogul Editurii unu, de la Geo Bogza, cu Poemul invectivă, la de tînăr dispărutul Aurel Zaremba, cu Deschidere. Şi o broşură aniversară, la "patrusprezece ani de editură", alcătuire a hazardului, unde dream knows best. Dependenţi de poezie care vor, ca Jacques Vaché, să-i asasineze pe poeţi. Şi-şi încep mortalul program cu ei înşişi.

Din cartea cu autopsii trecem în cea cu vise. Vise sfîşiate la fel ca vieţile, trecute prin teorii şi transcrieri, atîrnînd zdrenţuite de cîte un colţ de memorie, şi ea înşelătoare. Nevoi şi nelinişti pe care noaptea, sfetnic bun, nu le rezolvă, ci le răscoleşte. Şi lumea, la trezire, e şi mai răzvrătită. Cînd "te cobori din tramvaiul îndopat cu inşii într'un holocaust de trupuri lichide."

Dada şi suprarealismul stau alături, în două prezentări prefaţate de o Pagină Omagiu, lui Arthur Cravan, un antemergător. În plin război, cîţiva tineri care duc bătăliile lor se adună în ţara ca "o mînuţă de copil aşezată liniştit pe inima continentului." În Cabaret Voltaire. Şi Dada e gata. La patru ani de la moartea lui începe revoluţia suprarealistă. Făcută din întîlniri neliniştite şi neprogramate, ca aceea dintre un poet şi cuvintele lui. La o ipotetică masă, acoperiţi de o foiţă care le reţine profilul feţei şi numele, stau toţi: Breton, Eluard, Tanguy, Péret, Ray, Picasso, Dali, Ernst, Crevel, Hugnet, Dominguez, Jean, Henri, Herold, Malet, Brauner. Pomelnicul trucajului, în care se complac cîţi scriu nu despre "un anume subiect", ci despre "culoarea din acele clipe a subconştientului".

În fine, înainte de Scrisori de răspuns şi Extemporale, Cuvinte fără fard, sub mărturisirea-denunţ că "într'o ţară eminamente agricolă, am cîştigat derbyul poemului. Nu l'am vrut." Un doi care se joacă, perechea unui unu asasinat. O pereche imposibil de găsit, căci "cum să strîngi un braţ care e un nor". Oameni pe care nu-i mai ştii, drumuri pe care nu le mai cauţi, unde "cuvintele se risipesc păpădie stelară, uşoară, transparentă, fără conzistenţă şi totuşi prezentă în fiecare ungher al fiinţei tale acum mai palide." Emacierea de spiţă rară: "acei care neagă existenţa minunilor să nu se apropie de aceste poeme. Vor suferi decepţia convingerii sfărîmate. Pentrucă minuni sînt acele bijuterii însăilate pe slove de cari nu trebuie să apropii - ca şi de încarnările spiritiste - chibritul raţiunii sau alte unelte omeneşti: Dispar precum oglinda iazului pentru orbitele seci ale orbului."

În lumea plină de orbi sobri şi ocupaţi, există văzători în singur exemplar. M-am dus înadins la sfîrşitul acestei cărţi care riscă totul pentru nimic şi nu aşteaptă reluarea în tiraje. Se termină cu versuri, două: "...cum merge printre munţii timpului/ acel pe care nimeni nu-l vede." Aferim!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara