Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

In Memoriam:
Valeriu Cristea de ---


O amintire

Moartea lui Valeriu Cristea m-a socat atît de tare, încît nu mă pot aduna, ca să scriu, cum s-ar cuveni, despre cărtile sale. Cînd am aflat, nu vreuna din aceste cărti admirabile, operă de critic si de prozator deopotrivă, mi-a venit în minte, ci cu totul altceva, o întîmplare aparent banală dintr-o scurtă perioadă pe care am petrecut-o împreună la Răcari, unde ne făceam amîndoi practica pedagogică de la sfîrsitul facultătii.

Asta se întîmpla în aprilie 1961. Am tinut prima lectie chiar în dimineata în care s-a anuntat la radio că zburase Gagarin în cosmos. Nu-l cunosteam pe Valeriu decît din reputatie. În 1958, toamna, participase la o întrunire de la sala bucuresteană Dinamo, la care urmau să fie judecati public si exmatriculati mai multi studenti. Fiind deja exmatriculat, am fost crutat de oribila experientă. Solicitat să-si critice un coleg (sau o colegă,nu mai stiu) pus pe lista neagră, Valeriu a refuzat. N-a vrut să onoreze ritualul comunist al demascării publice. Valeriu era un om integru. A împărtăsit soarta colegului său: a fost si el exmatriculat, pe loc. Aflasem despre gestul lui cînd ne-am nimerit amîndoi la Răcari. Ne-am nimerit nu este expresia corectă: am fost trimisi acolo tocmai din pricina trecutului nostru pătat politic. Studentii cu dosar curat îsi făceau practica pedagogică în scoli din Bucuresti. Noi am stat trei săptămîni într-un cămin de nefamilisti si am mîncat la o cantină ca vai de lume. Profesorul care ne avea în grijă, dl Petrescu, neuitat fie-i numele, ne descoperise secretul. Fost prizonier la rusi si, poate, si detinut politic, ne trata regeste pe noi, paria facultătii, care suferisem ca si el din cauza comunistilor. Cel putin asa gîndea dl Petrescu. Si ne-o spunea fără teama că atitudinea lui ar putea ajunge la urechile comunistilor.

Valeriu nu era atît de uimit ca mine de această neasteptată solidaritate. Cu tot radicalismul lui moral, necrutător cu prietenii mai abitir decît cu dusmanii, era înclinat spre partea bună a lucrurilor. N-a scris el despre cîtiva prozatori români din această perspectivă etic-luminoasă? Cred că găsea întrucîtva normal să întîlnească un om ca dl Petrescu. Nu atunci, dar mai tîrziu, cunoscîndu-l pe Valeriu mai bine, mi-am dat seama că, în cazul cu pricina, el era cel care, într-un fel, dăduse realitate unei valori tocmai deoarece credea cu tărie în ea. Nu stiu de cîte ori i s-a întîmplat asta în viată. Dar pentru întîmplarea de la Răcari, din 1961, depun eu mărturie.

Nicolae Manolescu



Plecarea

Redeschid cartea ultimă a lui Valeriu Cristea si citesc tulburat aceste rânduri înscrise pe partea îndoită a primei coperti: "Omul nu ar putea trăi dacă nu ar ascunde în fundul sufletului său o minimă sperantă a nemuririi. Speranta că el va constitui, poate, exceptia, de atâta amar de vreme asteptată, că începând cu el, cu generatia sa, cu cel mai nou rând de oameni trăitori pe acest pământ moartea va fi, în sfârsit, abolită".

Oare a simtit că lui însusi îi venise rândul, atât de repede, să dezmintă prea omeneasca minimă sperantă, fără de care nimeni nu ar putea trăi?

Azi totul ne îndeamnă să credem că a simtit acest lucru si oricare rând din minunata carte, Bagaje pentru Paradis, ne pare asternut din perspectiva omului care pleacă. Numai cine stie că va pleca peste putină vreme îsi pregăteste "bagajele", sortează, cerne bunurile strânse de-a lungul vietii, bunurile sufletesti, desigur, căci numai pe acestea le poate lua în "marea călătorie". Va lua cu sine toate amintirile bune despre fiinte si lucruri, despre tot ce i-a luminat viata si
i-a încălzit sufletul, "clipele fericite si spatiile faste", "crâmpeiele de rai din timpul vietii" pe care le va transporta dincolo, în celălalt rai. Căci de atâta rai vom avea parte dincolo, cât ne-am pregătit de aici. Este unul din întelesurile Bagajelor pentru Paradis, cartea testamentară a lui Valeriu Cristea, cum ne apare acum.

Imagini dintr-un trecut plin de prezenta lui Valeriu mi se învălmăsesc în minte. Peste masa mea de redactor începător la "Gazeta literară" mâna sa ezitantă îmi întinde o foaie acoperită ochi de scrisul cel mai înghesuit cu putintă, minuscul, descifrabil numai cu lupa. Citesc după dactilografiere si-i dau dreptate profesorului Crohmălniceanu, care-l recomandase: scrie exceptional acest tânăr. Urmează intrarea în redactie si împrietenirea cu grupul "sfiosilor": Raicu, Damian, Mihalas, iar dinafară Kiropol, Tarangul. Discutii, nesfîrsite discutii, literare si de tot felul. Alteori, descinderi la Snagov, unde avea o casă modestă, lăsată de bunicii Doinei. Discutii, libatiuni, plimbări, vâslit. Mai târziu a fost călătoria în Cuba, 16 ore de zbor cu escale la Praga, în Irlanda, în înzăpezitul Gander, aeroportul canadian, spre a coborî pe urmă în toriditatea de la tropice. Străbatem într-o aparent luxoasă limuzină, care abia se tine în încheieturile metalice, insula lui Castro. Popasuri în asezări exotice, culori vii, vesele. Ne scăldăm în Caraibe înaintând în larg după care, reveniti pe plajă, aflăm îngroziti că locul e frecventat de rechini. Suntem însă bine dispusi, volubili tot timpul, în afară de momentele când apar întunecările sale, închiderile lui în tăcere. - Ce ai, e atât de bine aici! Răspunsul soptit: - Sunt prea departe de Doina si de prea mult timp. Mai apoi anii grei, sufocanti, din epoca monstruoasă, cu acele lungi plimbări conspirative pe culoarele sumbre de la Casa Scânteii, spre a putea vorbi nesupravegheati. În interval îi apar însă cărtile, marile lui cărti, despre literatura de azi si clasică, despre Cervantes, despre spatiul literar, despre aliantele literare si, desigur, opera sa capitală, Dictionarul personajelor lui Dostoievski, în două volume. În 22 decembrie ^89, dimineata, întâlnire la Uniunea Scriitorilor, fugim apoi la C.C., unde asistăm în piată la marile scene, unii euforici, debordanti, isterizati, el tăcut, cabrat. Apoi, în anii următori, plecarea de la R.l., polemicile, răcirea absurdă a prieteniei si mai apoi împăcarea, reluarea comunicării si îi multumesc lui Dumnezeu că a făcut astfel. Ultima convorbire în 25 ianuarie, când mi-a urat viată lungă, cum si eu îi urasem în 15, când era ziua lui. Voce schimbată, alterată, altfel decât i-o stiam, în care, totusi, n-am deslusit funestul indiciu.

Un mare om al timpului nostru a plecat dintre noi, un neîntrecut scriitor si critic.

Gabriel Dimisianu



Cu adîncă îndurerare

Vestea, răvăsitoare, de azi-dimineată că bunul nostru coleg, criticul si istoricul literar Valeriu Cristea s-a prăpădit m-a tulburat profund. Stiam de acum cîteva săptămîni că soarta l-a lovit cu boala care nu iartă. Dar nu puteam crede că sfîrsitul va fi atît de rapid, desi prietenul meu, mare chirurg, d-l Dan Setlacec, îmi spusese acum cîteva zile, cînd Valeriu Cristea fusese operat, că ar fi mai bine pentru el să o sfîrsească repede. Încît, de fapt, Dumnezeul în care acum regretatul Valeriu Cristea credea cu adîncă piosenie, a fost, de fapt, bun cu el, salvîndu-l de la un chin atroce dacă suferinta s-ar fi prelungit. Si, totusi, chiar dacă este asa nu poti să nu te revolti împotriva acestei sorti mastere, care ni-l răpeste la 62 de ani, în plină putere creatoare, repede, năucitor de repede.

A fost în anii saptezeci si optzeci, la România literară, unul dintre criticii literari creatori de opinie. El, Valeriu Cristea, împreună cu colegii săi, stabileau ierarhiile în viata literară. Si, cu tot riscul inimicitiilor create de acest statut asumat, era nu atît temut cît respectat iar de multi dintre noi efectiv iubit. Si asta desi era o fire independentă, tăcut, retras, putintel ciudat, refuzînd politica de grupare sau de coterie. Aplecat spre studiu si creatie constructivă, nu s-a multumit cu foiletonistica, desi e ea însăsi creatie. A năzuit, cum spuneam, să construiască. L-am adunat pentru dragostea si stiinta de carte - profundă - cu care s-a apropiat de Dostoievski. În 1971 (deci la 35 de ani), ne-a dăruit o carte remarcabilă, Tînărul Dostoievski. A revenit la opera acestui imens prozator si, unsprezece ani mai tîrziu, ne-a dăruit cartea monumentală, Dictionarul personajelor lui Dostoievski, autor despre care mai scrisese, în 1989, o carte simplu intitulată Despre Creangă. Avea har expresiv. Verificat nu numai în foiletonistica sa bogată dar si în admirabilul op memorialistic, din 1988, După-amiaza de sîmbătă.

De pe urma lui nu rămîne numai fumul amintirii ci si o operă durabilă, la care se va apela mereu cu delectare si folos. Păcat, mare păcat, că ultimul deceniu l-a petrecut aproape însingurat, boicotat si chiar injuriat de fostii prieteni si colegi pentru optiunea sa politică. Acum, cînd lacrima ne împresoară, mărturisesc că această stare efectiv disperată în care a trăit ultimii zece ani i-au grăbit si i-au provocat sfîrsitul. Dumnezeul în care a crezut ardent să-i aducă, în sfîrsit, linistea si împăcarea spre care atîta rîvnise.

Z. Ornea



C.V.

Valeriu Cristea s-a născut la 15 ianuarie 1937 la Arad, în-tr-o familie de functionari originari din sudul Basarabiei. A studiat filologia, la Cluj si, în continuare, la Bucuresti, unde s-a stabilit în 1956. A fost doi ani profesor la scoala generală din Gruiu (un sat situat la patruzeci de kilometri nord-est de Bucuresti). Începând din 1964 a lucrat ca redactor la Gazeta literară, iar din 1968 (încă de la înfiintarea revistei) la România literară. După 1989 a făcut parte din conducerea revistelor Literatorul si Caiete critice.

A dus o viată retrasă, alături de devotata sa sotie, Doina. Avea cultul prieteniei, era dezinteresat si generos. Intransigenta sa morală îl făcea însă adeseori incomod pentru cei din jur. După căderea lui Ceausescu, s-a avântat în spatiul violentelor descărcări de energie politică si a fost curentat. Nu se stie dacă nu cumva tocmai deziluziile din această perioadă, trăite cu o intensitate devastatoare, au favorizat îmbolnăvirea sa. A murit la 22 martie 1999.

Valeriu Cristea a publicat următoarele cărti de critică literară, profunde si admirabil scrise, care îi asigură un loc important în istoria literaturii române contemporane:

Interpretări critice, Bucuresti, Ed. Cartea Românească, 1970 (culegere de recenzii; cărtile recenzate apartin în marea lor majoritate unor scriitori români contemporani; celelalte sunt reeditări din clasici sau traduceri din autori străini) * Tânărul Dostoievski, Bucuresti, Ed. Cartea Românească, 1971 (eseu critic si biografic) * Pe urmele lui don Quijote, impresii de lectură, Bucuresti, Ed. Cartea Românească, 1974 * Introducere în opera lui Ion Neculce, Bucuresti, Ed. Minerva, 1974 * Domeniul criticii, Bucuresti, Ed. Cartea Românească, 1975 (amplă - aproape 500 de pagini - culegere de articole; predomină recenziile referitoare la cărti ale autorilor români contemporani; în sumar figurează si scurte articole "de atitudine", ca si cronici ale unor traduceri) * Aliante literare, 5 studii critice, Bucuresti, Ed. Cartea Românească, 1977 (studiile se referă la I.L. Caragiale, Tudor Arghezi, Jonathan Swift, Duiliu Zamfirescu si Marin Preda)
* Spatiul în literatură, forme si semnificatii, Bucuresti, Ed. Cartea Românească, 1979 (sunt trecute în revistă numeroase moduri de a reprezenta, în literatură, "spatiul închis" si "spatiul deschis"; exemplele sunt luate din autori vechi si noi, români si străini)
* Dictionarul personajelor lui Dostoievski, vol. I, Bucuresti, Ed. Cartea Românească, 1983 (sunt luate în considerare personajele din romanele Crimă si pedeapsă, Idiotul, Demonii, Adolescentul si Fratii Karamazov); vol. II, Bucuresti, Ed. Cartea Românească, 1995 (sunt înregistrate personajele din Visul unchiului, Satul Stepancikovo si locuitorii săi, Umiliti si obiditi, Amintiri din Casa mortilor, Jucătorul si Eternul sot; într-o notă introductivă autorul vorbeste despre necesitatea unui al treilea volum, neprevăzut initial) * Modestie si orgoliu, Bucuresti, Ed. Eminescu, 1984 (culegere de recenzii referitoare la cărtile unor autori români contemporani completată cu câteva articole despre conditia scriitorului si a criticului literar) * Fereastra criticului, Bucuresti, Ed. Cartea Românească, 1987 (culegere de recenzii consacrate productiei editoriale curente; în centrul atentiei se află cărtile unor autori români contemporani; volumul cuprinde si reactii polemice la articolele unor critici despre Valeriu Cristea)
* Despre Creangă, Bucuresti, Ed. Litera, 1989 * Dictionarul presonajelor lui Creangă, vol. I - Columna amintirilor, Bucuresti, Ed. Viitorul Românesc, 1995 (se referă exclusiv la personajele identificate în Amintiri din copilărie).

La cărtile de critică literară, se adaugă două volume de memorii si confesiuni, originale antologii ale unor momente biografice de neuitat: După-amiaza de sâmbătă, Bucuresti, Ed. Cartea Românească, 1988 * Bagaje pentru Paradis, Bucuresti, Ed. Albatros, 1997.

Alex. Stefănescu