Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

versuri:
versuri de Sterian Vicol

Numai vulturul

Culcat pe-un pumn de greieri şi furnici,
la marginea lanului de cânepă, aştept
dezvoltarea zborului din copilărie –

Fiindcă el – cine-i el? – atârnă de unda
apei, cum mama de icoana Fecioarei,
atunci eu rămân singur, singurătatea-i
a celui care aruncă cu pietre-n biserică!

Port demult umbra ogrăzii la paşti,
pe când iarba-i vie ca alergarea unui copil,
deasupra, peste coroana stejarului mistuit
de verde, zboară vulturul, numai el!

Fiecare scris al meu locuieşte o pagină albă
pe care curge un firişor de sânge
al vietăţii împuşcată pentru carne!

 

Aripa din zid

Când moş Haralambie, el era
cel mai vânător
din regiunea de odinioară, a-mpuşcat
un vultur
la amiază, copiii au plâns toată ziua!
Dacă într-o zi – se lăuda moşul –
vulturii vor dispare, peste-un secol,
sătenii din ţinutul pădurilor noastre,
vor privi cu alţi ochi aripa vulturului!
Aripa vulturului prinsă-n peretele casei
se va-gropa încă o dată în lutul fierbinte,
de zbor şi nisip, când moş Haralambie
nu se va mai întoarce de la vânătoare
din râpa Zbancului care-i poartă numele!

 

Mic basm

Că nu mai mori,
de nu mai mori,
ştie vulturul din nori,
ştie vulturul din nori,
pentru fraţi, pentru surori,
pentru fraţi, pentru surori,
că nu mai mori,
de nu mai mori!

De nu mai mori,
că nu mai mori,
pe-o cărare de din flori,
pe-o cărare de din flori,
dintr-o creangă tu cobori,
dintr-o creangă tu cobori,
când te legeni uneori,
când te legeni uneori,
că nu mai mori,
de nu mai mori!

Că nu mai mori,
ştie vulturul din nori,
când te legeni uneori,
când te legeni uneori,
şi cu fraţi şi cu surori,
şi cu fraţi şi cu surori,
de nu mai mori.

 

Strofe care puteau să fie poeme

***
Cum să mă dumiresc – zicea tatăl meu –
că stejaru-i stejar şi nu-i salcâm, noaptea!
când ele, crengile, spărgeau egal
lumina lunii
când tata era tânăr şi pe noapte stăpân!
***
Săritori în groapa de nisip cu tăietură,
poartă o floare de salcâm în gură.
În ultima clipă ei încă învaţă
că nisipu-i chiar cămaşă de gheaţă!
***
Când mestec în fugă frunză de stejar,
cuvintele sunt mute, totu-i în zadar!
Numai cine ştie floarea dinspre Paşti
poate să citească poemul ce se naşte!
***
Veşnică floare, floare de cui ruginit,
pierdută-n grădini demult, la asfinţit,
dar floarea de cucută, floare vie,
leagănă-n tulpină, moartea ce va să fie!
***
O, scrisul pe cine trădează, dacă trădează
când zeii ca pâinea sunt hrană
pentru poeţi=
fiecare vers e o colină în amiază
şi lanul de grâu e-o dâră de săgeţi!
***
Să iubim ce? floarea unui cui
ruginit, căzut din putredă scândură?
bătut din nou pe-un perete-a nimănui
şi scris cu grafitti fără măsură?
***
Mă-ntorc la Piatra Altayr din nou
s-aud scrisul destrămat în ecou,
la biserica arsă să lumineze icoana
cu ochiul tămăduindu-mi rana!
***
Duc, fratele meu, în sângele meu,
ca pe-o corăbioară invizibilă,
sunetul pur al lamei de cuţit
îngropat demult în lanul de grâu
de tine, fratele meu, geamăn!
***
Cine poate crede că tu eşti
însăşi imaginea acestei absenţe,
ascunsă mereu într-o nouă trădare
cum semnul crucii într-un chivot
căutat şi pierdut sub mănăstire!
***
Femeia nebună de iubire desigur,
la miezul nopţii, atârnă de propria-i
chemare, tăcută ca funia aruncată colac
în creanga sugrumată de vântul de ieri
când eu cerneam nisipul de pe deal!
***
Cum să-i şopteşti femeii să vină aproape
de apa râului, unde tu o aştepţi înfrigurat,
când cineva, de-asupra-ne arde şi arde,
mătasea de porumb din copilărie?
***
Când fetiţa cu fundiţă e-nţepată de-o albină,
poetul pune gura şi suge otrava încet
din pieptul ei firav ca o tulpiniţă de
lumânărica Domnului; atunci ea pare că-i
Fecioara Maria alăptându-şi pruncul!


Aprilie 2016

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara