Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
versuri de Spiridon Popescu


Lipsa de probe

M-am aruncat în mine ca-ntr-un hău.

Voiam să mor. Nu cred c-am reuşit. Deşi mi-au scotocit întregul Eu Cadavrul încă nu mi-a fost găsit.

Deci, nu există probe c-am murit, Dar nici că mai trăiesc. Cum e mai

rău...

Sunt foarte trist

Am fost ursit de-o ursitoare rea Să-mi port o viaţă paşii prin

hârtoape. Sunt foarte trist şi nimeni nu-i pe-aproape Să-nfigă-o lance în tristeţea mea.

Doamne, te rog, cât un sobor de popi, Întoarce şi-nspre noi măritul Soare, Fă tăvălug din raza-i orbitoare Si nivelează-odat' aceste gropi.

Aproape sonet

Ajunsă-n pragul morţii, tristeţea mea mi-a spus: „De vrei să-ţi meargă bine-n poezie, Fereşte-te cât poţi de bucurie, Căci pe acolo versuri bune nu-s".

Am încercat să o privesc de „sus" Si să ignor povaţa ei târzie, Dar, când văzui că slova mi-i lălâie, Si-ntre poeţi sunt doar un biet

intrus

Mă mâniai. Si-n marea mea trufie Mă răzbunai cumplit pe bucurie, Trăgând cu puşca-n ea ca-ntr-un fazan.

Nu cred c-o răpuneam (fir-ar să fie!) De nu mă ajuta cu dibăcie Si ea: tristeţea unui prunc orfan.

În casa mea

În casa mea (O biată chichineaţă) Mai toate lucrurile Au prins viaţă: Chiar fierul de călcat E azi o fiară Ce-mi sare, mârâind, La jugulară.

În casa mea E un cazan cu smoală.
Mă furişam spre tine Cu gând viclean şi rău, Voiam să-ţi fur tristeţea Si să devin bogat, Dar când să-ţi intru-n suflet Tiptil, neobservat, Din el ţâşni deodată Un fioros dulău.

Mă speriai, desigur, Si, pentru-ntâia oară, Mă întorsei acasă Învins, cu mâna goală.

Şi cum mergeam aşa

Se scuturase filamentul poeziei Sau avusese loc o decuplare de

stea.

Ceva, oricum, să ştii, se întâmplase, Căci nu zăream nimic în preajma mea.

Si, cum mergeam aşa, pe dibuite, Cu-atâta beznă prinsă-n cingătoare, De-odat-am auzit o bufnitură: Căzusem, pentr-un secol, în uitare.

Se-avântă-n râu

Îndrăgostită, foc, de poezie -Cum niciun cititor n-o să mai fie -Moartea, plângând, îl roagă pe poet Să treacă Acheronul mai încet.

Poetul, însă, om ciudat din fire, Nu-i ia în seamă roua din privire, Ci, ispitit de malul celălalt, Se-avântă-n râu şi-l trece dintr-un salt.

Sunt nopţi în care

„Vai, ce pitic mai eşti!" - Din când în

când

Îi strig-un plop poetului, râzând -„Cum poţi să mai trăieşti, măi

frăţioare, Când eşti atât de-ndepărtat de

soare?"

„O, plop înfumurat şi necioplit, Nu te uita că-s mic şi pricăjit, Sunt nopţi în care, plin de îngerime, Sunt mai înalt c-un dumnezeu ca

tine."

O călătorie în zori

Vom poposi în altă viaţă Cu sângele întors pe dos, Când trenul, şuierând nervos, Va cere,-n loc de abur, gheaţă.

Vor bate clopote perfide În turle pline de păcate Noi, în morminte profanate, Ne vom visa sub piramide.