Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

versuri:
Versuri - Mariana Bojan de ---

***

Nu ne cunoaştem poeţii
pentru că îi tăcem
sau îi expediem
în anticamera fanată
a zumzetului provincial

Nu ne cunoaştem poeţii
pentru că nu ducem la capăt
decât propriile noastre îndoieli.
Avem în schimb
un sânge care aşteaptă
pe culoarele sterile
ale hazardului
unde frumuseţea
e păguboasă şi corozivă
iar timpul
un zeu înşelător.


Covorul de iarbă

Copilule, nu ştiu unde eşti, nu ştiu ce faci
Când albastrul întinde mâinile după sufletul meu
Şi simt o durere ascuţită în umbră

Copilule, nu ştiu unde eşti, nu ştiu ce faci
Când îmi trec prin corp animale speriate
Şi ziua încetinită în duhul ei întunecat
Nu se mai aude.

Copilule, nu ştiu unde eşti nu ştiu ce faci
Când iarna îmi trage de sub picioare covorul de iarbă
Şi noaptea trece pe lângă mine
Cu o altă cetate în gând ...
Copilule!!! ...


Cum se face...?

Cum se face
Că nu e nimeni lângă mine
Când cosesc iarba
În spatele casei
Ori noaptea
Când îmi zboară prin inimă
Cocori sângerii?

Cum se face
Că nu-i nimeni lângă mine
Când şlefuiesc
Mica mizerie a zilei
Până când între cuvinte
Irumpe o mică scânteie?

Cum se face
Că nu e nimeni lângă mine
Când hula îmi zboară acoperişul
Iar eu devin
Insula propriului meu corp
Aşteptând încă o dată
Şi încă o dată
Primăvara?


Orăşenii

Am locuit
multă vreme în mama
Apoi mama
n-a mai plecat din mine
ne hărţuim
în odaia de închiriat
a timpului, fără cuvinte.

Orăşenii vin,
se descreţesc
de umorile urbane
pe laviţa părintească
Îşi caută somnul copilăriei
printre ramuri
Aduc cu ei o viaţă
care fuge înapoi peste haturi

S-a înclinat casa
Au căzut ferestrele.
Cu ultimele puteri
o umbră vineţie împinge uşa


Omul cu patru picioare

El stă acolo, zid de suflet,
Arhivar secret al chipului tău
Purtător de lună al nopţilor tale.
Când îşi lasă privirea în tine
Libertatea ta
Nu mai face două parale.
Acest câine ar putea pleca
Îţi spui
Dacă nevoia ta de iubire
n-ar avea şi ea patru picioare.


Pleacă, omule!

Ţi-am mai spus să pleci
Ţi-am spus cu treabă bună
Cum i-ai spune unui animal
Ce încă nu te-a muşcat.
Între noi
Nu va pluti nicicând
Un Ariel cântând
Din frunze de scorţişoară...
Peştera pe care o stăpâneşti
E doar carne suferindă
Din lipsă de cer.
Asemeni sepiei
Oglinzi curate întuneci.
Tu dai şi iei în acelaşi timp
Precum Moartea.

Luaţi-l de aici!
Din el au fugit toţi prietenii
Şi locul s-a umplut
Cu păsări moarte.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara