Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Editorial:
Viaţa şi moartea cuvintelor de Nicolae Manolescu

Ştiaţi că algebră şi algoritm provin din arabă? Dar că, tot din arabă, şi încă din acelaşi cuvânt, provin cifră şi zero? Dar că argoticul benga , adică drac, îşi are originea tocmai în sanscrită şi ne-a parvenit prin limba romani a ţiganilor?

Ce să mai vorbim de alcov, atestat la mijlocul secolului XIX în poezia lui Costache Conachi, care l-a descoperit în rusă sau în franceză, dar care este la origine persan? Sunt sigur că nu ştiaţi (nu ştiu nici eu, cu toată istoria limbii făcută în facultate cu Byck, Rosetti şi Graur) prin câte transformări poate trece un cuvânt în decursul călătoriei lui prin timp. De exemplu, chiar alcovul poetului. În persană, avea forma gumbad şi nu-i ştim sensul , de unde l-a luat araba, în forma qubba, care însemna, între altele, cort. E împrumutat apoi de spaniolă, prin 1280, care îi adaugă articolul proclitic arab al, aşa încât capătă forma alcoba. În franceză, îl găsim încă de la mijlocul secolului XVII ca alcove, exportat apoi în rusă şi germană. Tot cu sensul iniţial, dar schimbat fonetic, zero a primit înţelesul actual sub influenţa sanscritului sunia, gol în limba matematicienilor indieni, pentru ca, în secolul XII, un celebru matematician din Pisa, Fibonacci, autorul şirului de numere care îi poartă numele, să-l latinizeze în zefirum, de unde pronunţia italiană l-a prefăcut în zefiro, zefro, zero. Dar sunt şi cuvinte care, în călătoria lor peste mări şi ţări, nu-şi modifică doar forma, ci şi înţelesul. Bunăoară, canapea vine de foarte departe, tocmai din egipteana veche, în care hams însemna ţânţar. Ce legătură poate să fie între două cuvinte atât de diferite ca formă şi ca sens? Ei bine, grecii l-au pronunţat kónopos, cu acelaşi sens, dar l-au derivat în konópion, care însemna pat cu perdea contra ţânţarilor. Latinul conopeun păstra sensul din urmă, dar franceza (canapé), italiana (canape), neogreaca (kanapés) şi turca (kanape) i l-au dat pe cel actual. De unde l-a împrumutat româna? Atestat în 1792, putea proveni din oricare dintre limbile din urmă. În fine, să nu uit să vă spun că româna, ca, de altfel, orice limbă, nu doar a importat, dar a şi exportat cuvinte. Exemplul cel mai uimitor este mămăligă: a trecut în, nu mai puţin de, unsprezece limbi: bulgară, macedoneană, maghiară, neogreacă, polonă, rusă, săsească, sârbă, slovacă, turcă şi ucraineană. Cine ar fi crezut?
Nu vreau să vă închipuiţi că am descoperit eu însumi toate acestea. Le-am citit într-o carte pe care o recomand tuturor celor care iubesc limba şi sunt interesaţi de viaţa ei: „101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create.” A fost scrisă de Marius Sala, lingvist prea binecunoscut ca să mai fie nevoie să-l prezint, şi a apărut la Editura Humanitas în 2010, inaugurând o serie consacrată lexicului românesc, privit din mai multe perspective. Acest dintâi volum este şi cel mai general, discutând problemele de bază ale lexicografiei. Sala are cunoştinţă de lexicul multor limbi, publicând cu decenii în urmă, în română şi în franceză, o „mică enciclopedie” a limbilor lumii, ca şi alte două cuprinzând descrierea limbilor Europei sau a celor romanice. Vastul repertoriu de preocupări l-a ajutat în tratarea problematicii vocabularului românesc, greu analizabil în afara comparaţiei cu vocabularul celorlalte limbi. Cred că, în momentul de faţă, nimeni nu stăpâneşte mai bine domeniul absolut fascinant al originii şi evoluţiei cuvintelor în raport cu istoria societăţii umane. Sala e şi un bun povestitor şi, în definitiv, cartea lui ne spune o poveste, una dintre cele mai extraordinare din câte există, despre o lume la fel de reală ca aceea în care trăim, cu trecutul, cu legile şi cu misterele ei. O carte care, mie personal, mi-a redeşteptat amintiri din facultatea de acum mai bine de o jumătate de secol, când profesorii mei, aceiaşi cu ai lui Sala, spuneau poveşti asemănătoare, pe care le-am uitat în bună parte, alegând ca specialitate, spre deosebire de autorul cărţii, literatura, şi nu lingvistica. Deşi am fost îndrăgostit de studiul limbii şi, din toate branşele lui, l-am preferat pe acela al lexicului, adică, etimologia şi semantica, pe scurt, viaţa şi moartea cuvintelor. Cartea lui Sala a făcut din mine un nostalgic.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara