Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Vieţi şi poee în oglindă de Marius Chivu


Aproape orice carte care are doi autori stârneşte interesul de la început şi nu pentru că ar fi, automat, de două ori mai bună sau mai interesantă, dar pentru că presupune o "întâlnire" între doi autori în ambele planuri, al vieţii şi al artei. În cele două texte introductive, Ioan Es. Pop şi Lucian Vasilescu rememorează pe rând circumstanţele în care au ajuns să se cunoască şi să locuiască împreună într-una dintre cele mai grele perioade din viaţa lor. Ioan Es. Pop a reuşit prin volumul său de debut (Ieudul fără ieşire, 1994) să creeze un adevărat topos din blocul în care a locuit imediat ce a venit în Bucureşti - Olteţului, numărul 15 -, cu puţin înainte de revoluţie, pe când lucra pe un şantier de construcţii. Cei doi s-au cunoscut în 1988 la Festivalul de Poezie din Sighetu Marmaţiei şi apoi au lucrat la Luceafărul lui Laurenţiu Ulici. Nu doar poezia îi unea, dar şi destinul de poeţi veniţi din provincie - unul din Maramureş, celălalt din Ploieşti - în speranţa că în capitală, prin cine ştie ce miracol, tocmai poezia le va da un rost. Până la urmă, cei doi s-au îndepărtat, fiecare şi-a croit câte un drum şi, dacă acum au ajuns nume în poezia contemporană, aceasta proiectează asupra acelui an plin de greutăţi, trăit chinuit dar împreună, lumina unei poezii întunecate. Nu există nostalgie şi, mai mult ca sigur, nu avea de unde. Dar acea supravieţuire mizeră în care poezia era un ingredient vital a ajuns să însemne un fel de "nefericire prosperă".

Cei doi nu ne spun prea clar cum s-au hotărât să scrie această carte (din care, în avanpremieră, România literară a publicat câteva poeme), ci doar că ar fi o încercare de a se apropia din nou, după câţiva ani buni în care n-au prea păstrat legătura şi s-au văzut foarte rar. Dacă există o morală în această carte, atunci despre asta trebuie să fie vorba: viaţa şi ei s-au schimbat, dar poezia a rămas aceeaşi: "Ne vedem rar, prin vitrinele librăriilor, când ne mai apare poza pe vreo carte." (L.V.). "Vieţile noastre s-au aşezat. Ne-am găsit fiecare un loc al lui în Oraş, suntem tot mai buni amici. Dar e foarte multă înstrăinare pe aici." (I.Es.P)

Volumul conţine trei secţiuni şi, deşi textele nu sunt semnate (poemele nu au nici titluri), putem să ne dăm seama cui aparţin. În primul ciclu şi poate cel mai bun al cărţii, Despre autonomia de zbor în condiţii de greaţă, textele alternează vizibil, însă în Trebuie neapărat să fac asta şi Val-Deale, textele sunt amestecate şi semnele recognoscibile sunt mult mai greu de perceput. Dacă în textele introductive, în care cei doi poeţi se prezintă reciproc şi vorbesc despre anul trăit în comun, rememorarea face cumva exces de metafore şi, în lipsa senzaţionalului, încearcă să prezinte totul într-o cheie cvasiparabolică, oricum pe un ton cam afectat şi preţios, poezia restabileşte o comunicare mai firească şi abia ea plină de un dramatism nejucat. Acceptând, bineînţeles, convenţia scriiturii. Poemele sunt foarte bune şi egale ca valoare şi, ce e mai important, îşi împrumută tonul, temele migrează şi-şi răspund, creează aceleaşi stări, într-un cuvânt, comunică foarte bine, în ciuda diferenţei de scriitură. De pildă, Ioan Es. Pop este, pe alocuri, mai sumbru decât oricând, în timp ce la Lucian Vasilescu apare discret o fragilă prezenţă feminină (După optsprezece ani e un foarte frumos şi trist poem de dragoste). Poemele lui Ioan Es. Pop se desfăşoară cum le ştim, aparent inofensiv, în acel soi de lentoare care modelează cu atât mai expresiv dramatismul spunerii. Versurile lui Lucian Vasilescu curg nervos-muzical, în cadenţa scurtă a rimei interioare. Însă aceleaşi stări de deznădejde mai mult decât de disperare, un fel de voluptate a damnării, divinitatea neputincioasă sau care "nu rezistă la vedere", ineficienţa rugăciunii şi salvarea prin scris, incursiuni în aceleaşi viziuni sumbre şi culori expresioniste chiar dacă diferite imagistic. Astfel, apare tentaţia de a discuta ambele discursuri poetice ca pe unul singur "contaminat" din ambele părţi, dialogal, ca un asalt reluat însă cu strategii retorice alternative, avansând sigur spre aceleaşi sensuri ca un balaur cu o singură inimă dar cu două capete. Unul spune "călătoresc între viaţă şi moarte", celălalt "trăieşti doar ca să mori ce-i de murit"; unul "omu-i un cheag de lumini bolnave foarte", celălalt "pe mine când cade lumina, se stinge". Să luăm două fragmente din două splendide poeme care dezvoltă două metafore diferite, dar care vorbesc, în fond, despre aceeaşi zbatere inutilă a ieşirii, a scăpării dintr-un labirint existenţial fără sens, unde moartea, viaţa şi odihna se confundă ca într-un coşmar pervers: "Dar într-o zi ai să descoperi că (...) patul începe să se afunde de atâta dormit. Întâi e o adâncitură mică, pe care, dacă urci în el, o astupi de îndată, dar încet groapa creşte şi, când te trezeşti din nou, ajungi să pui trei perne acolo ca să poţi iar dormi. Şi între timp uşa de la intrare s-a îndepărtat atât de mult, că nu mai ajungi la ea în două ceasuri. (...) Ei, dar la trezire îţi vei da seama că nici odihna asta n-a fost bună, pentru că peste noapte patul s-a adâncit şi mai mult, atât de mult încât nu poţi coborî din el nici după ce te-ai zbătut trei ore. (...) Iar uşa nu mai e ca aseară, ca să ajungi până la ea ţi-ar trebui o întreagă zi. Şi oricum, parcă tot de mâine ţi-ar fi mai convenabil să ieşi, nu?" (Ioan Es. Pop) şi "Uşa părea că nu mai fusese deschisă de mult. A scârţăit îngrozitor şi păianjenii stâncoşi au tresărit din somn. Am intrat. Prin lumină umblau o mulţime de oameni. Felul în care ei mişcau aerul părea ca o muzică. M-am luat după ei. Pe lângă noi treceau în grabă, zilele, nopţile, anotimpurile, anii. (...) Toţi grăbeau înainte, cei mai mulţi dintre ei nici nu mă cunoşteau (...) Am pornit degrabă înapoi şi felul în care mişcam aerul părea acum ca o muzică răsucită. Pe lângă mine treceau în grabă anii, anotimpurile, nopţile, zilele. Într-un foarte târziu, am ajuns. Uşa părea că nu fusese folosită demult. Păianjenii cei pântecoşi moţăiau netulburaţi, atârnaţi de o clanţă. Ai intrat pe uşa pe care se iese - nu-i nimic, aşa fac toţi." (Lucian Vasilescu)

Secvenţa de mijloc a volumului, Trebuie să fac neapărat asta, adună câteva proze, unele mai reuşite în genul poemului în proză Evenimentul zilei (Nemira, 1994) al lui Vasilescu sau în genul similiprozelor lui Pop adunate la finalul antologiei Podul (Cartea Românească, 2000) ori a recentei Petreceri cu pietoni (Paralela 45, 2003), dar şi câteva texte ocazionale fără un interes estetic direct pentru ceea ce înseamnă ca proiect comun această carte. Val-Deale, ultima parte a volumului, cuprinde tot poeme dar, de data aceasta, nu mai ştim cu uşurinţă cine ce scrie. Vraja e aici şi mai puternică, poemele continuă cu aceeaşi expresivitate radiografia vieţii şi a morţii începută în prima parte, dar cu un efect sporit prin schimbarea dozajului şi focalizarea pe o modalitate de expresie la jumătate de drum. Fiecare scrie acum puţin ca celălalt şi nu sunt sigur că nu au lucrat împreună pe versurile aceluiaşi poem. Poezia, ca mod de viaţă (spiritual), dar şi ca autodistrugere (în concret), trăită la puterea a doua prin acea (dublă) atracţie a celor două voci care îşi dispută alternativ aflarea codului schimbării de sens prin care viaţa capătă atributele morţii şi viceversa, devine acum o experienţă anonimizată, simultană, căpătând o nouă personalitate tocmai prin "depersonalizarea" particularităţilor. Ecourile dintre poezia celor doi se topesc aici indistinct parcă într-o singură voce. Experimentul poetic complementar e dus până la capăt. Proiectul celor doi e, măcar din acest punct de vedere, remarcabil.

În ceea ce priveşte editarea, e prima dată când scriu despre o carte scoasă de Redacţia Publicaţiilor pentru Străinătate şi primul lucru care îmi sare în ochi este lipsa totală a informaţiilor bio-bibliografice despre cei doi autori. Oare numai eu văd aici ironia lipsei de profesionalism a editorului?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara