Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Prepeleac:
Vila Nova – prelucrare – de Constantin Ţoiu


Nu există pe lume nobleţe uitată sau pierdută care să nu îşi găsească loc, ca-ntr-o lume a ei, normală, ca în Poloneza...

Plină de reculegere, lumea a luat de mult loc pe băncile verzi, lume de duminică; numai că aici, şi nu în altă sală, se va cânta Chopin, care, interiorizat, e mai degrabă prietenul lunii.

Nu trebuie să te înghesui prea în faţă, lângă statuia pe care a fost aruncată lejer, o veronică neagră de matador -, husa pianului cu coadă, instalat alături de urechea de bronz a maestrului.

Microfonul face legătura cu vasta reţea de microfoane răspândită în tot parcul.

Copacii sunt şi ei încărcaţi de microfoane, şi poţi să te gândeşti la o sferă cu centrul muzical pretutindeni.

Îmi spun: când toamna va înainta spre punctul culminant al renunţării, şi frunzişul se va scutura, megafoanele, acum ascunse şi răspândind peste tot muzica în parcul Vila Nova, se vor vedea, în sfârşit, ca nişte roade malefice ale acestui Impromptu in A Dur, pe care pianista l-a şi atacat...

O doamnă umblă încet pe prundişul aleei, şi cum ascult cu capul în jos, îi văd pantoful-cui în care s-a înfipt o frunză vestejită, care nu vrea să cadă...

Şi pauza în care se aude numai tocul-cui al pantofului scrâşnind mai apăsat, acum fiindcă muzica a tăcut...

Aici, la Vila Nova, micul Versailles polonez de lângă Varşovia, transformat în muzeu, turiştii se apleacă asupra unei vitrine cu brăţări, inele, cercei şi salbe, nu de aur, - ci de fier: sunt bijuteriile femeilor poloneze dăruite în schimbul celor de aur, pentru cauza libertăţii ţării lor, şi care, privite prin cristalul scânteietor, par mai curând nişte unelte de caznă...

Polonia este şi Colegium Maius de la Cracovia, şcoala lui Copernic, pe frontispiciul căreia scrie PLUS RATIO QUAM VIS? - mai multă raţiune decât forţă...

Polonia e şi cardinalul de lemn tăiat în două, de la Wavel sau Cristul de lemn fără plete, tuns cu maşina zero, ca un ţăran odihnindu-se după coasă.

Sau tancul din Gdansk presărat cu miile de numere de liceu smulse şi oferite de elevii şcolilor...

Şi doamna aceasta distinsă, contesa-ghid de la Wavel, explicând istoria Poloniei şi tapiseriile din secolul al VII-lea înfăţişând acelaşi şi acelaşi Potop..., obsesia poloneză...

Noaptea, Chopin vorbeşte cel mai frumos. Geniul romantic iubeşte în întuneric incandescenţa conştiinţei luminând abisul uman.

Dar muzica aceasta, purtând în ea totul, şi înălţări şi prăbuşiri, şi strigătul eroic al victoriei şi tristeţea înfrângerii, se confundă cu vitrina muzeului de la Vila Nova în care am privit fascinat podoabele doamnelor poloneze...

Nu am văzut giuvaeruri mai scumpe. Nu cred să existe o mai nobilă ipostază a fierului.

(Destinul cuvintelor, Ed. Cartea Românească, 1971)