Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Tropice Surâzătoare:
Vis cu Brasília de Mihai Zamfir

Oraşul Brasília, ridicat în anii 1957-1960 de Oscar Niemayer şi de echipa lui, a fost de prea multe ori comentat în această rubrică pentru a se mai reveni asupra curioasei aşezări "colectiviste". Ceea ce se ştie însă mai puţin e că întruparea oraşului Brasília reprezintă ultimul capitol al unei epopei discrete şi obscure: înainte de a fi construit pe terenul pustiu, el a avut forma unui vis recurent despre viitoarea capitală, vis întins pe durata a zeci de generaţii. A urmări "visul cu Brasília", naşterea oraşului în mintea unor visători, e aproape mai interesant decît contemplarea rezultatului.
Totul a început de mult, cînd Brazilia era colonie portugheză cu doar vreun milion de locuitori şi avea cîteva oraşe mititele, toate porturi; atunci, pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, atotputernicul Marchiz de Pombal, primul ministru al regatului, omul care guverna de fapt ţara în locul Regelui, a angajat un celebru cartograf italian, Tosi Colombina, pentru a studia posibilitatea mutării capitalei coloniei de pe coastă în interior. De proiect nu s-a ales nimic pentru că, între timp, marele cutremur de la 1755 distrugea Lisabona, aşa că pe capul Marchizului căzuseră alte griji. Dar ideea fusese lansată şi ea purta iscălitura omului providenţial care, ca despot luminat, introdusese Portugalia în Europa.
De îndată ce Brazilia s-a despărţit de metropolă, în 1821, devenind Imperiul Brazilian, ideea noii capitale capătă contururi din ce în ce mai ferme. Politicianul care a intrat în istoria Braziliei drept unul dintre fondatorii liberalismului, Andrada e Silva, propunea chiar extrem de precis, în anul 1823, ca viitoarea inimă a ţării să se afle departe, în interior, la limita statului Minas Gerais, pe paralela de 15 grade: urma să se numească Petrópolis, după numele celui dintîi împărat, Dom Pedro I. Vizionarul, bazat pe intuiţia sa şi pe cunoaşterea profundă a ţării, nimerea la distanţă destul de mică (o sută de kilometri, ceea ce în Brazilia înseamnă un fleac) locul unde capitala avea să se ridice un secol şi jumătate mai tîrziu. în deceniile următoare, vor răsări propuneri dintre cele mai variate pentru aşezarea noii capitale; toate vor fi situate însă în interiorul ţării şi vor fi, instinctiv, cît mai diferite de Rio de Janeiro. Capitala trebuia să se construiască pe un platou înalt, în aer pur, departe de umiditatea coastei şi de inevitabilele miasme ale porturilor.
Proiectului schiţat de Andrada e Silva îi răspundea, în ecou, peste cîteva decenii, întreprinderea unui aristocrat pasionat de geografie şi de ştiinţele naturale, Adolfo Varnhagen, viconte de Porto Seguro; pe cînd era Ambasador al împăratului Braziliei pe lîngă curtea imperială de la Viena, el părăseşte brusc şi fără explicaţie ambasada, se întoarce în Brazilia şi porneşte într-o expediţie pe cont propriu ca să găsească punctul unde visul trebuia să se transforme în faptă. Şi îl găseşte: călare pe măgar, vicontele a parcurs timp de luni de zile zona aridă şi inospitalieră a Podişului Central, căutînd, obsedat, cel mai propice loc pentru realizarea marelui proiect. Punctul propus de el se afla la foarte mică distanţă de actuala Brasília. Epuizat de efort, bolnav, Ambasadorul se întoarce la Viena în 1877 şi mai trăieşte doar atît cît să publice, pe socoteala lui, rezultatul investigaţiilor realizate pe teren şi cuprinse în cartea Problema capitalei. Vernhagen se stinge din viaţă la două luni după apariţia cărţii; e cea dintîi jertfă ilustră a luptei pentru construirea noului oraş. Acest oraş avea deja, în viitoarele sale ziduri, o victimă desemnată.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara