Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Editorial:
Vladimir Streinu (23 mai 1902 - 26 noiembrie 1970) de Nicolae Manolescu

„Militantismul estetic este ţinuta cea mai evidentă a prezentelor pagini”, scrie în 1968 Vladimir Streinu, în prefaţa primului volum din cele cinci ale ediţiei complete a Paginilor de critică literară. Se grăbeşte să precizeze că „militantismul estetic nu însemnează însă estetism”.

Precizarea face parte din acele compromisuri tactice pe care criticii generaţiei lui Streinu le socoteau obligatorii în anii de comunism, în vederea îndulcirii hapului ideologic, şi pe care generaţia mea le remarca nu fără oarecare jenă. În acelaşi loc, criticul îşi exprima satisfacţia că „socialismul luminat” ne-a salvat cultural de „sociologismul vulgar” din deceniul precedent. De astfel de considerente a ţinut mai mereu seama şi Ş. Cioculescu, spre a nu mai vorbi de G. Călinescu, şi nu doar ca să-şi reia activitatea întreruptă o perioadă mai lungă sau mai scurtă, ci şi ani buni după aceea. În interbelic, poziţiile lor ideologice fuseseră ferme, în spiritul raţionalismului unor Maiorescu şi Lovinescu. Ceva mai fluctuant ideologic fusese G. Călinescu, trecând în câţiva ani de la De apparitione angelorum la De disparitione angelorum şi de la carlism la socialism. În anii 1944-1947, Streinu şi Cioculescu erau apropiaţi de partidele istorice. În cazul lor, ruptura morală s-a produs după 1960, când au renăscut speranţele de a fi publicaţi. În tinereţe, Streinu a scris cronici literare, ca toţi congenerii săi. Neavând o tribună proprie, a colaborat sporadic la mai mult de zece reviste, iar după război la tot atâtea, ceea ce i-a micşorat simţitor eficienţa criticii, deşi judecăţile sunt, în mare parte, acceptabile şi comune cu ale celorlalţi. Originale sunt mai ales eseurile strânse în 1943 în Clasicii noştri şi consacrate lui Maiorescu (în a cărui poetică sunt descifrate ecouri din aceea a lui Edgar Poe), Odobescu („personalitatea-tip a secolului XIX românesc”), Eminescu („poet dificil”), Creangă („homerizant”) şi Coşbuc (orăşan care se duce la ţară în weekend). Ceea ce se remarcă în toate este perspectiva radical nouă, în spirit modernist (criticul este şi un interesant comentator al liricii moderniste), cu forţarea notei pe alocuri, ca şi o concurenţă un pic neloială făcută lui Călinescu, sa bête noire multă vreme. Dacă Pompiliu Constantinescu a avut onoarea de a reveni asupra unei prime opinii nefavorabile despre Istoria lui Călinescu din 1941 într-o recenzie la compendiul din 1945. Streinu, în schimb, n-a scris un rând nici despre Viaţa lui Eminescu, nici despre Istorie, şicanându-l permanent pe autor, cu excepţia câtorva articole de un maxim protocol din anii 1964-1965, tipărite în Revista de istorie şi teorie literară” a Institutului al cărui director Călinescu era şi care azi îi poartă numele, şi unde Streinu însuşi era angajat pentru scurt timp. 

(Din Istoria literaturii pe înţelesul celor care citesc)

Publicăm în acest număr, cu ocazia împlinirii a 45 de ani de la moartea lui Vladimir Streinu, două pagini cuprinzând fotografii şi documente legate de personalitatea criticului, pe care ni le-a încredinţat şi pe care le comentează Ioana Diaconescu.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara