Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Istorie Literară:
Vladimir Streinu (23 mai 1902 - 26 noiembrie 1970) de Ioana Diaconescu

Privind în urmă spre a căuta repere în viaţă, ne oprim vrândnevrând la modele, în lipsa cărora nu ne-am putea realiza pe deplin. Modelele vii au calitatea de a ne îndrepta către întregul nostru spiritual ce ne poate „certifica” profesia. Model înseamnă alegere, lecţie, privire în viitor, dar şi voinţa de a te supune vocaţiei. Rostul modelului nu e să-l copiezi, ci să conştientizezi, încă de la început, că trebuie să-ţi asumi propria lucrare a vieţii. Mă surprind adesea, oriunde aş fi, mai ales la masa de lucru, în amurg, când soarele îşi arată ultimul aur poleind încăperea şi coborând spre apus, mă surprind cum simt prezenţa modelului meu, profesorul Vladimir Streinu, pe care l-am întâlnit la vremea adolescenţei, întâlnire asumată spiritual, fericită de atâta noroc în vremuri cenuşii: o mână întinsă de îngerii vocaţiei mele. O spun acum, când el nu mai este cu noi: Vladimir Streinu m-a „aşezat pe profesie”. Mi-a dat aripi şi încredere în ceea ce sunt şi ce pot încă să mai fiu. Mi-a încurajat gusturile culturale, mi-a dechis cerurile spre universalitate. Mi-a pus în mână chei fermecate cu care am deschis porţi pe care fără el nu le-aş fi urnit. Despre Cursul de estetica poeziei pe care a apucat să-l ţină un an şi jumătate (până în toamna lui 1970, când ne-a părăsit) în amfiteatrul „Alexandru Odobescu” al Universităţii Bucureşti se vorbeşte şi astăzi ca despre ceva neasemănător. Poet şi teoretician al poeziei, critic şi istoric literar, eseist, estetician, profesor, ziarist, traducător, mentor spiritual, a prevăzut întotdeauna marea poezie, încă de la debutul tinerilor poeţi (la vremea aceea) pe care i-a lansat con brio la faimoasa (deşi atât de repede dispăruta) revistă „Kalende” (seria II 1942 – 1944): Constant Tonegaru, Dimitrie Stelaru, Mircea Popovici, Ştefan Augustin Doinaş, Ion Caraion, Geo Dumitrescu.

Amintirea ultimei întâlniri mă urmăreşte în mai toate zilele vieţii. Era profesorul meu, fermecător, nobil şi blând, sobru dar bine dispus, pe care-l aşteptam, aşezaţi cuminţi în bănci, să intre pe uşă cu profilul său inconfundabil, să urce la catedră şi să-şi înceapă cursul cu un zâmbet şi cu acea privire cu care te aţintea pe sub pleoapele uşor lăsate. Dar mai ales aşteptam seminarul, unde rămâneam cei preferaţi. Atunci cobora de la catedră, se aşeza pe pupitrul băncii din mijloc, cu faţa la noi, care ne îngrămădeam ca puii de găină în jurul cloştii într-un unic exerciţiu de tandreţe. Timpul zbura, aşteptam din nou următoarea întâlnire. Învăţam. Aflam că lumea poate fi şi altfel. Dar în ziua aceea a ţinut cursul fără zâmbetul cunoscut, fără impetuozitatea unică a glasului. Obrazul său frumos era palid. A ţinut cursul, s-a aşezat la catedră. Nu a ieşit în pauză ca altă dată. Privindu-mă intens, a spus cu un vizibil efort: „vom ţine seminarul data viitoare, dacă vom mai putea! … A ieşit din clasă cu staff-ul catedrei după el, m-am ridicat şi eu din bancă fără să ştiu exact ce se întâmplă, parcă mă simţeam deja orfană, stăteam în uşa amfiteatrului prinvindu-l cum merge pe culoar, şi când a ajuns la capătul lui s-a întors spre mine ca şi cum ştia că-l privesc, m-a privit şi el intens, apoi a dispărut pe uşiţa ce dădea în holul mare şi care rămăsese deschisă lăsând luminii loc să intre. Nu, nu mi s-a parut: dispăruse într-o lumină care acum are un anume sens pentru mine şi care atunci contrasta puternic cu micul culoar întunecat. Plecarea lui îmi pare simbolică negreşit, ca şi ieşirea din mundan şi intrarea în lumina eterică. Şi de-atunci a trecut, incredibil, aproape jumătate de secol…

Manuscrisele şi fotografiile pe care le public astăzi în România literară prin bunăvoinţa redacţiei sunt o parte din arhiva familiei Iordache- Streinu şi mi-au fost încredinţate de către doamna Ileana Iordache- Streinu, fiica scriitorului, care îngrijeşte cu devotamant şi cu discreţia binecunoscută tot ceea ce reprezintă memoria redutabilului său părinte. Sunt, în grupajul de faţă, manuscrise ce evocă multiplele sale preocupări de scriitor şi profesor, de la alcătuirea unui dicţionar până la traducerea unor opere capitale din literatura lumii, de la actul poetic până la alcătuirea Cursului de estetica poeziei.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara