Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de interviuri:
Zece interviuri centrate de Adrian G. Romila

Interviul cu un intelectual seamănă cu un mozaic larg colorat. Intervievatorul îl întreabă de toate, încercând să cuprindă cât mai mult din viața și activitatea subiectului. Nu e ceva rău, dimpotrivă, asta e chiar menirea unui interviu care nu se supune unei contextualizări imediate, adică vreunui eveniment recent promovat sau vreunei cărți lansate de curând: să (re)actualizeze o persoană, în integralitatea ei. Interviul cultural, ca gen, nu duce lipsă, la noi, de cărți care să-l reprezinte consistent (Filip-Lucian Iorga, Daniel Cristea- Enache, Robert Șerban ș.a.). Când interviul pune în valoare și pe cel care întreabă, genul jurnalistic capătă valențe de eseu vorbit. Așa mi se par cele zece interviuri ale lui Cristian Pătrășconiu cu tot atâția oameni ai catedrei universitare și ai condeiului (în ordinea din carte: Adriana Babeți, Marcel Tolcea, Mircea Mihăieș, Ioan T. Morar, Vasile Popovici, Robert Șerban, Cornel Ungureanu, Daniel Vighi, Dan Negrescu și Smaranda Vultur). Întrebări puse La Punkt cuprinde zece texte postate, deja, între 2015-2017, pe renumitul blog eponim, care acum au cunoscut varianta „de hârtie”. Intenția autorului a fost de-a face o reverență mentorilor săi timișoreni de varii domenii, cum însuși mărturisește în CuvântulÎnainte: „toți mi-au fost de fapt profesori: de literatură, de presă, de politică, de politologie, de spirit civic, de decență, de speranță, de bun-simț, de onoare, de istorie, de memorie, de încredere, de bunătate, de generozitate, de gândire critică, de filozofie, de dialog, de prietenie”. Reverența s-a concretizat într-o serie de strălucite dialoguri cu oameni foarte diferiți, prin interese și scriitură, dar reprezentativi pentru ceea ce Cornel Ungureanu ar eticheta drept o anume „geografie literară”.
Diversitatea magisteriului celor întrebați se vede, paradoxal, din unitatea discursului rezultant. Cristian Pătrășconiu cunoaște care sunt temele predilecte ale respondenților, care le sunt preocupările și realizările. De aceea, întrebările sale sunt centrate, adică dezvoltă, sistematic, printre volute subiectiv-colocviale, ceea ce opinia publică știe că ține de specificul personajelor întrebate. „Atacurile” de deschidere pornesc de la aceste lucruri cunoscute, pentru a ajunge, treptat, la aprofundări și provocări formulistice memorabile. E vorba de un motor puternic, care, dintr-o pornire rapidă, cu demaraj, cum s-ar zice, poate duce și greutatea discuției, și distanța ei. Pe Mircea Mihăieș, de pildă, îl întreabă prima oară „de ce îl/să-l iubim pe Leonard Cohen”, pentru ca specialistul în celebrul cantautor să-i analizeze, succint, viața și opera. Pe Ioan T. Morar îl întreabă din start despre cum scrie poezie, „cu spatele la zid”, știindu-se că Morar a debutat, ca poet, înainte de-a fi prozatorul pe care-l știm. Și tot așa: pe Daniel Vighi, despre invocata „criză a romanului”, în zorii anilor 1990; pe Adriana Babeți, despre posibilitatea unui specific centraleuropean; pe Robert Șerban, despre momentul când a știut că va deveni scriitor și mai ales poet; pe Dan Negrescu, dacă și cât vorbește în latină, limba al cărui apologet este; pe Smaranda Vultur, despre importanța culturală a memoriei; pe Vasile Popovici, dacă ar fi vrut să fie altceva decât diplomat de carieră; pe Marcel Tolcea, dacă e bine ca omul să vorbească și să gândească „în orizontul seducției”. Aceste inițieri anticipatoare ale dialogurilor le amplifică și le întrețin abil, astfel încât, dacă s-ar reuni în texte unice întrebările, respectiv răspunsurile, ar ieși câte o serie paralelă de eseuri care s-ar întrece în stil și-n densitate ideatică.
Exemplific, sumar, prin interviul luat lui Cornel Ungureanu, care a dat, poate cel mai continuu și mai cuprinzător istoricește dintre răspunsuri (și poate cel mai reprezentativ pentru intenția unei cartografieri culturale bănățene). Iată, deci, scoase din alternanța dialogului, două dintre întrebările autorului: „Pentru ca o narațiune critică să stea în picioare, de la ce în sus – din punctul de vedere al geografiei literare – trebuie să plece? Altfel spus: unde acest fel aparte de a face critică literară și de a da seama de ceea ce se vede într-o «geografie literară» devine irelevant?, (...) Împărțiți – în demersul dumneavoastră – în mod privilegiat literatura pe «regiuni». Vorbește, în chip convingător, această împărțire despre descentralizare? Mai precis: despre o anume și efectivă descentralizare culturală la noi? Și când vorbim despre o «geografie literară», deci despre regiuni literare, care mai este Centrul...?”
Volumul lui Cristian Pătrășconiu e o reverență către magiștrii săi timișoreni, dar, simultan, și o demonstrație a universalității lor intelectuale. Exersate în cărți anterioare (între care aș remarcao doar pe cea din 2016, cu și despre Tia Șerbănescu), întrebările lui sunt puse „la punkt”, la punctul central.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara