Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronica Plastică:
Zestrea, între document şi mitologie de Pavel Şuşară


AŞA arată foaia de zestre, mai exact doar capitolul ei care se referă la bunurile imobiliare pe care Ştefan, cel de-al doilea fiu al lui Constantin Brâncoveanu, le primeşte ca dar de nuntă la căsătoria sa cu Bălaşa Cantacuzino, fiica boierului moldovean Iordache Cantacuzino:


PARTEA FIIU MIEU
ŞTEFAN BRâNCOVEANUL

Den Brâncoveni şi cu alte moşii, hotare ce ţin de Brâncoveni, Jăgălia, Criva de Jos jumătate, Criva de Sus toată şi alte hotare până la Olt; să ţie a patra parte, şi cu viea den deal, jumătate, şi cu rumânii ce i se vor veni iar a patra parte, afară din case; iar case să-şi facă în Brâncoveni unde va vrea în sat.

Moşia de la Ipoteşti tot hotarul şi cu moşia de la Puturoasa jumătate şi cu viile iar de acolo de la Puturoasa.

Den Cocorăşti şi cu moşia Ceparului ce am cumpărat să ţiie a patra parte şi cu viile ce se chiamă de la Alexandru şi cu câtă s'au mai pus pe lângă dânsa şi cu rumânii, a patra parte.

Satul Blajul cu viile, cu moşiile, peste tot.

Moşia de la Câmpeni şi cu câţi rumâni vor fi.

Satul Izlazul jumătate, cu rumânii jumătate şi viile iar jumătate.

Moşia de la Zvarsca toată câtă am cumpărat.

Satul Comoştenii jumătate şi cu rumânii jumătate şi viile iar jumătate i morile.

Satul Radeşiţa jumătate şi cu rumânii jumătate şi viile jumătate.

Satul Nedeia jumătate şi rumânii jumătate.

Satul Măceşul jumătate.

Den jumătate de sat de la Marmure ce iaste partea noastră jumătate.

Satul Hălmăjelul i Aninii ot Mehedinţi cu rumânii, cu viile.

Satul Bogoşăii jumătate, partea noastră şi cu rumânii jumătate.

Satul Aninişul ot Gorj, câtă iaste partea noastră.

Satul Mogoşoaia peste tot hotarul, cu casele de piatră, cu curţile, cu viea, cu heleşteul, cu moara.

Moşia de la Străuleşti toată.

Moşia de la Buciumeni.

Moşia de la Gorgănele şi de la Chitila, toată.

Satul Andreşăştii peste tot şi cu rumânii şi cu morile în Ialomiţa şi cu balta.

Moşia de la Tătărăi, câtă am cumpărat cum arată zapisele

45 de pogoane vie de la Sărata, ce se chiamă Lipiianca şi cu moşiile de acolo, a treia parte şi să i să facă şi pimniţă de piatră.

Den viile cele mari de la Săteni şi cu pimniţa de piatră şi cu casele deasupra, jumătate.

Den viile de la Piteşti, de la Leşcioară, iar a patra parte.

18 pogoane de viie la Scăiani, care s'au cumpărat de la Jupâneasa Preda a lui Statie Vistierul şi de la Radul Stolnicul Izvorarul.

Moşia Miclăuşanilor şi cu morile, după cum arată zapisele cele de cumpărătoare.

Moşia de la Drăgoeşti, după cum arată zapisul lui Mihaiu Postelnicul Corbeanul.

Cu mila lui Dumnezeu, scriem ce s'au dat fiiu-meu lui Ştefan la Nuntă.

Februarie 20 leat 7217 / 1709


E listă, aşa cum lesne se poate observa, se găseşte şi ,,satul Mogoşoaia peste tot hotarul, cu casele de piatră, cu curţile, cu viea, cu heleşteul, cu moara". Cum ,,casele de piatră" au fost construite cu şapte ani înainte de a face obiectul darului de nuntă şi de a intra în patrimoniul lui Ştefan, al acestui diplomat subtil şi scriitor cu un rafinat simţ liric, adică în 1702, în acest an, adică în 2002, ele împlinesc exact trei sute de ani. Pentru a marca momentul, altfel destul de rar, pentru că nu sînt multe monumentele pe care cei trei sute de ani le prind în picioare pe aceste meleaguri, Muzeul Satului şi Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti au organizat la Mogoşoaia un eveniment unic, o expoziţie-eseu pe tema zestrei. Cercetătorii Aurelia Tudor de la Muzeul Satului şi Doina Mândru, directorul Centrului Cultural..., alături de cel care a conceput efectiv expoziţia, designerul şi graficianul Ioan Cuciurcă, au creat un discurs vizual cu o epică subiacentă de-a dreptul spectaculoasă. Premisa acestui scenariu, adică zestrea, deşi aparent o simplă abstracţiune pentru că ea desemnează mai mult un ceremonial şi o lume dispersă decît o realitate uşor perceptibilă, a fost transformată insesizabil într-o fascinantă demonstraţie de bogăţie şi de vitalitate a vieţii individuale şi a organismului social. Amestec de precepte morale, de filosofii practice, de instinct al continuităţii şi de obiecte concrete, de substanţe şi de forme uneori halucinante, zestrea a prilejuit organizatorilor acestei expoziţii o aventură unică în istoria, în structura şi chiar în mistica nucleelor şi a mecanismelor sociale, cu referire explicită la acele momente istorice care sugerează siguranţă şi stabilitate. Printr-o foarte subtilă exploatare a polisemiei cuvîntului zestre, organizatorii au realizat un discurs expoziţional concentric sau, la rigoare, unul pe mai multe nivele, în care intră deopotrivă accepţiunea strictă a termenului, aceea de dotă sau dar de nuntă, şi aceea de moştenire, de transmisiune în timp de la o generaţie la alta, de investitură a urmaşilor cu patrimoniul şi cu insemnele unor predecesori exemplari. Astfel, pornind de la zestrea pe care Brâncoveanu o dă copiilor săi, zestre cuantificabilă în bunuri funciare, imobiliare şi mobile, se ajunge în mod firesc la zestrea pe care Brâncovenii au lăsat-o posterităţii, pe care au delegat-o viitorului şi cu care au îmbogăţit un întreg patrimoniu cultural şi spiritual. Dacă, la un nivel mai larg, zestrea este privită ca o acţiune pe verticala istoriei, ca un set de valori transmisibile în timp, la unul mai restrîns ea este privită ca o acţiune pe orizontala categoriilor şi grupurilor socio-economice. Dar fie că este vorba de zestrea diacronică, dacă-i putem spune aşa, sau de aceea sincronică, un fapt trebuie bine precizat: anume acela că avem de-a face aici cu un principiu fundamental, cu un fenomen din sfera simbolică şi morală care asigură durata şi buna funcţionare a unor complicate mecanisme socio-umane. Şi asta pentru că înainte de a fi o listă de bunuri mai mult sau mai puţin perisabile, înainte de a fi un semn de solidaritate a generaţiilor, un argument al continuităţii şi o garanţie a debutului responsabil în viaţa de cuplu, zestrea este o instituţie fundamentală a practicii sociale, o acţiune care a atins, prin uz, stereotipia înaltă a unui act ritualic.

Este foarte interesant de observat, în acest sens, că din plaja destul de largă a documentelor prezente în expoziţie, adică din conţinutul foilor de zestre, nu pot lipsi sub nici un chip anumite categorii de bunuri, indiferent dacă este vorba de familii domnitoare, de lumea aristocratică legată încă de un feudalism tîrziu, de burghezia mai recentă ori de categorii cu totul modeste. Chiar dacă de nenumărate ori conţinutul este foarte diferit la acelaşi tip de bunuri, diferenţa stînd în valoarea şi în bogăţia acestora, tipologia rămîne mereu aceeaşi, iar funcţia este şi ea neschimbată. Fie el bogat sau sărac, tînărul primeşte acelaşi pămînt, chiar dacă unul înseamnă moşii vaste, iar altul doar cîteva pogoane, după cum primeşte şi aceeaşi haină, indiferent că una este de samur, iar alta din piele de oaie. Ceea ce diferă în aceste cazuri nu este esenţa şi valoarea de întrebuinţare, ci doar stricta valoare intrinsecă. Acest fapt dovedeşte un lucru esenţial, şi anume acela că la nivelul stereotipului, al actului ceremonial, nu există nici o diferenţă de fond între tinerii actori care intră în viaţa de familie, diferenţa intervenind doar la un nivel periferic, acela care priveşte calităţile adăugate şi excedentare funcţiei. însă dincolo de aceste principii şi de filosofia sa generală, zestrea are - de fapt, avea - şi un puternic caracter regulator. Ea stabilea atribuţiile în familie şi împărţea rolurile majore. Bărbatul aducea bunurile funciare şi imobiliare, uneltele şi accesoriile aferente, în vreme ce femeia aducea inventarul de interior, bunurile casei, în special cele din categoria mobilă. Această contribuţie complementară aşeza părţile sub semnul întregului şi asigura, de la bun început, un cadru ferm pentru buna funcţionare a tînărului mecanism familial. O dată creată această premisă, nu rămînea decît opţiunea consolidării şi a sporirii în timp. Pînă şi imperativul stabilităţii familiale era încorporat în zestre, din moment ce destrămarea unei familii nu atrăgea automat după sine şi recuperarea bunurilor aduse în patrimoniul comun dacă vinovăţia era limpede stabilită. Dar cum societatea noastră, croită ambiguu după modele orientale, dar plină de interes şi pentru instituţiile occidentale, era una evident falocrată, în special vinovăţia femeilor în compromiterea unei căsnicii atrăgea după sine şi pierderea drepturilor asupra patrimoniului propriu.

Chiar dacă toate aceste informaţii, mai mult sau mai puţin explicite, se regăsesc în textul şi în subtextul expoziţiei Zestrea, ele nu sînt singura miză a acestei expoziţii şi nici pe departe cea mai importantă. Pentru că în afara nivelului ei narativ, expoziţia se sprijină pe un bogat inventar de obiecte, de forme şi de imagini. De la textul foii de zestre, element descriptiv şi grafic în acelaşi timp, şi pînă la documentul fotografic, obiectul tridimensional sau piesa de costum, documentul vizual capătă o pregnanţă şi o diversitate pe care nici descrierea şi nici enumerarea nu le pot epuiza. Iar la acest nivel, al transmiterii de obiecte ceremoniale pe linie directă, de la mamă la fiică, sau pe linie mediată, culturală, care priveşte circulaţia motivului de la clasele de jos către cele de sus, formele artistice capătă o strălucire greu de imaginat. Indiferent din ce spaţiu provine un obiect anume, fie el din Banat, din Transilvania, din Moldova sau din Muntenia, rafinamentul ţesăturilor, în mod particular al celor de borangic, şi exuberanţa motivelor decorative, cu cîmpuri grele de fir metalic auriu sau argintiu, trimit deopotrivă la o austeritate geometrică, remanenţa cine ştie cărei determinări a orizontului agrarian, şi la opulenţa senzuală şi rece a unor îndepărtate modele din apusul Bizanţ. De la croială şi pînă la ornamentică, de la semnul minimalist al firului de mătase şi pînă la revărsările baroce de pe fote sau de pe mînecile iilor, un fapt se impune în mod indiscutabil: aceste veşminte cu o întrebunţare ieşită din comun, de multe ori unică preţ de o generaţie, erau, în esenţă, văluri magice, forme investite tacit cu puterea miraculoasă de a conserva tinereţea şi de a recepta fericirea. Deoarece numai într-o lume pentru care puterea aspiraţiei este mai mare decît prezumţia morţii şi energia ficţiunii depăşeşte cu mult orizontul cotidianului, corpul se poate încredinţa, fără suspiciunea incompatibilităţii, unor asemenea construcţii la limita neverosimilului. Costumele acestea, îmbrăcate episodic şi apoi transmise ca zestre, au devenit şi un altfel de zestre, migrînd către iatacurile domneşti sau, mai recent, către buduoarele doamnelor din înalta societate care îşi regăseau, în aventura blîndă a travestiului şi în stilistica lăuntrică a unui art nouveau pastoral, caste pusee erotice şi tot atît de scurte frisoane ale unui patriotism abia şoptit. Aici, în această lume în care totul se încredinţează provizoriu spre a fi transmis mai departe, în acest univers în care zestrea este simultan un act pragmatic şi o mistică în plină acţiune, dansează spectral, printre parfumuri grele şi uşor amărui, ţărănci translucide şi prinţese anonime, dar şi silueta incoruptibilă a Martei Bibescu şi a Reginei Maria. Veşmintele lor opulente şi suave în aceeaşi măsură, strălucitoare şi austere asemenea modelelor pe care le încorporează, nici nu ştii ce pot fi pînă la urmă: piese istorice, expresii artistice sau doar borne fosforescente aşezate exact în punctul în care fetişul amăgitor se intersectează cu disperarea şi cu melancolia neagră. Orice ar fi pînă la urmă, ele vin spre noi purtînd mesajul viu al zestrei pe care expoziţia Zestrea îl comunică într-un mod exemplar.