Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Editorial:
Ziua Naţională, Cartea şi Johnny Răducanu de Nicolae Manolescu


Am scris şi altădată despre aniversări şi despre retorica lor. La un deceniu şi mai bine de la Revoluţie, aniversările s-au schimbat, retorica a rămas aceeaşi. Mă refer atît la concepţia oficialităţii, cît şi la felul în care sînt mediatizate aniversările. Mai puţin în presa scrisă şi chiar la radio, dar îndeosebi la televiziune, sechelele de gîndire comunistă n-au dispărut, după cum n-au dispărut din protocolul oficial consacrat comemorării unor evenimente şi personalităţi naţionale.
Ziua Naţională a României, care, cum se ştie, a devenit, după căderea regimului comunist, 1 Decembrie, nu s-a dispensat, nici în 2001, de parăzi, fanfare, coroane şi discursuri. între anumite limite, acest lucru este de înţeles, chiar dacă politicienii nu s-au mai dus, cu mic, cu mare, ci doar cu mic, la Alba Iulia, ceea ce are o legătură strînsă cu faptul că nu sîntem în an electoral, şi chiar dacă doamne bine îmblănite şi parfumate au luat prim-planul veteranilor de război, rebegiţi de frig, sub Arcul de Triumf. Pentru cine a urmărit ştirile şi programele de televiziune din prima sîmbătă şi duminică a lunii decembrie, nu caracterul sărbătoresc a fost evident, ci prostul gust şi demagogia. Ceva din "materialismul ateu" al festivităţilor comuniste pare să ne fi intrat în sînge. în unele oraşe, primăriile au deschis robinetul de apă caldă. Pentru două zile. Ceauşescu făcea la fel. Cozile la bucătăriile militare organizate într-un sector al Bucureştiului, pentru costiţă cu fasole şi ţuică fiartă, s-au bucurat de un succes imens. Românii se simt tot mai săraci şi, între un discurs şi o fasole, aleg leguma. Dar imaginea Zilei Naţionale se degradează. Televiziunile - şi cele private şi cele comerciale! - ne-au oferit programe folclorice şi de divertisment. Cine ar vrea să-şi facă, în funcţie de publicul prezumat de o asemenea sărbătorire a Zilei Naţionale, o idee despre România ar găsi că ea este ţară eminamente rurală, rătăcită prin istoria secolului XIX, şi nutrindu-se dintr-o subcultură tradiţională. Să dai pe post, apoi, într-o asemenea împrejurare, filmul Mihai Vireazul înseamnă să pariezi pe un statu quo moral ceauşist, pe toate clişeele din care se făurea istoria românească la CC al PCR în epoca de aur. O emfază insuportabilă s-a făcut simţită pînă şi în vocea crainicilor şi comentatorilor de pe micul ecran, care se sileau, care mai de care, să cadă în transa cuvenită pentru o asemenea măreaţă ocazie. Ştirile externe - unele foarte importante - au fost ignorate. Puşcăriaşii din Hunedoara s-au asociat bucuriei noastre a tuturor cu un spectacol de cîntece şi poezii patriotice. Mai rămînea să fie televizat. în acest context, focurile de artificii de la Cluj din seara Zilei Naţionale au fost cele mai în spiritul aniversării dintre toate manifestările, mediatizate ori nu.
Au trecut ca şi neobservate alte două evenimente, împinse spre miezul-nopţii şi după, încheierea Tîrgului de Carte "Gaudeamus" şi concertul aniversar al lui Johnny Răducanu. Singură televiziunea naţională le-a băgat în seamă. Televiziunile comerciale nu scontau pe o audienţă destul de mare ca să-şi dea osteneala. Aşa că insomniacii au avut parte de o recapitulare a celor petrecute de miercuri 28 noiembrie şi pînă duminică 2 decembrie în pavilionul central din Romexpo din Capitală unde Cartea a fost personajul principal. Faptul că Gaudeamus are, ca organizator principal, Radioul e un lucru bun. îmi este foarte limpede, ca să nu mai stărui, de ce televiziunile nu se arată mai interesate de promovarea cărţii (frumoase şi de învăţătură). Un merit totuşi trebuie recunoscut oamenilor lui Cristian Hagiculea: fie şi la miezul nopţii au acordat un spaţiu onorabil Cărţii. în acest timp, la Pro-tv se putea vedea fotbal, la Antena 1 film, pe Acasă nişte superbe fotomodele cu dimensiunile 90-60-90, iar la Prima un concert cu Direcţia 5.
Johnny Răducanu, avînd neşansa de a împlini 70 de ani tocmai în acest interval supraîncărcat emoţional şi naţional, a fost sărbătorit totuşi cum se cuvine, a avut şi un concert, iar TVR se poate lăuda că a preluat aniversarea fie şi la ore tîrzii cînd somnul naţiunii naşte de obicei diverşi monştri pornografici. România literară îi urează marelui muzician, incomparabilului Johnny, La mulţi ani! şi-i va consacra, după cum merită, cîteva pagini în numărul viitor.